te recompun din urmele albe ale dezastrelor

mă simt ca o tulpină înmugurind în zid
simt pulsul vieţii amplificat cu tine
aici printre bătăile inimii trece metroul 

trăiesc
și sunt nemuritoare
te răscolesc cu rădăcinile mele de ciment
îţi compun simfonii
sparg dărâm construiesc mă înnoiesc
evit să te nasc
încerc să te recompun din urmele albe ale dezastrelor

în oasele mele ceva casant
îmi subminează zborul
scheletele noastre fac dragoste
nemurirea noastră face dragoste
dragostea noastră face dragoste
noi
la capătul lucrurilor care fac dragoste
icnim eliberaţi în acest orgasm din care lumea întreagă iese epuizată

mi-e dor de o câmpie

îmi amintesc bine lucrurile care nu mor. toate au umbre ciudate
şi seamănă izbitor cu aceşti copii bolnavi
supravieţuitorii avorturilor
ei sunt eroii mei

mi-e dor de Dumnezeu şi de o câmpie

îmi despletesc părul
și îţi dau voie să mă ucizi
o dată
de două ori
de o mie de ori
apoi îţi povestesc cum a fost
tu înnebuneşti
acum vezi bine câmpia aceea
înnebuneşti aşa cum eşti
în pielea goală
cu mine ca o iederă devorându-te