sâmbătă, 7 octombrie 2017

toamnă, lucruri

toamna asta m-a apucat de păr și m-a târât în moarte. apoi mi-a pus lumina ei portocalie în ochi
de aceea sunt atât de fericită acum. oranjul te face fericit fără să știi.

lucrurile par mai frumoase așa, obosite și vechi. le simt textura și rănile scrijelite în alte vremuri, în alte anotimpuri.

am început să pun virgule. mă poticnesc . mai nou trebuie să respir între cuvinte. trebuie să știu cum să respir.