încerc să-ţi spun totul în cuvinte puţine. fantastic ce ne mai grăbim să fim singuri. să știi că de fapt totul se pierde. nimic nu se transformă.
după ce ai înţeles adevărul nu face nici cât o ceapă degerată.
nu inventez nimic. totul e scris acolo într-o carte.
mi-e dor de tata. piatra nu se mai vede din iarbă. am aşteptat toată
iarna să crească iarba din tata. rămân toată ziua cu
obrazul lipit de piatra de pe mormânt.
în cele din urmă vine un cal şi ne paşte. pe tata pe mine pe tine. în
carte scrie exact cum s-a întâmplat. dar eu nu voi afla niciodată. şi nu
mai pot să inventez un alt sfârşit. nu mai am timp.
am crescut. tata a murit într-un spital oarecare. nu l-am putut salva.
dar am văzut pe monitor că mi-a făcut un semn cu inima. eu am înţeles că foarte curând el va
creşte din iarbă şi din cai şi din păsări. copilul meu va păşi pe
mormânt cu tălpile goale. apoi va culege bujori şi-i va aşeza lângă
cruce. va zâmbi şi va aştepta apusul cu obrazul lipit de piatră.
şi cred că aşa se termină totul. cu noi făcând semne cu inima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu