poem de neînțeles

sfârşitul mi se pare o glumă. am juns la nesfârşire cu tine. acolo de unde nu ne putem întoarce.

imaginează-ţi umbra mea. imaginează-ţi dorinţa
forţa de neîndurat ce tinde să ne contopească
eu adică tu. 
eu învinsă în braţele tale
mâinile tale lungi îmbrăţişându-mă vegetal
iedera din copilăria mea îmbrăţişând clădirea bibliotecii judeţene. ţiganca aceea cu ochi de cărbune
sărutul ţigăncii carnea ei tare împotrivindu-se. eu. eu. adică tu.

nimeni nu va înţelege nimic din acest poem. 
pentru că uneori scriu poeme vegetale. scriu mărăcini. 
scriu despre tine dintr-o absenţă 
şi tu ştii că absenţa e mult mai lungă decât moartea 
tu ştii că îndur mirosul de alge din vara aceea pe care mi-o imaginez

dacă aş uita aş muri. să nu crezi că nu-mi dau seama de asta. 
în realitate respir prin fiinţa ta ca printr-un tub. 
o singură clipă de uitare m-ar putea ucide. 
în realitate exist pentru că exişti.

în realitate poemul acesta de neînţeles 
este un poem de neuitare.