11. liniște de toamnă

liniștea asta nu e perfectă
pentru că mereu există în aer o moarte mică foarte ușoară și portocalie
mereu o coacere se implinește cu un zgomot rotund

mai e și mirosul ăsta
miroase a lume care în sfârșit se împacă
a prea multe frunze în cale
a ceață și a focuri pe dealuri
miroase a tine când zâmbești

10. fără avertisment

nu ne avertizează nimeni.
parcă te-ai aștepta să citești undeva o avertizare
pe o bucată de tablă
un semn ca și acela cu atențiune cad pietre.
poate un semn cu atențiune vă cade cerul în cap
sau
atențiune se termină aerul.
am trage și noi cât mai mult în plămâni.
am avea grijă să nu risipim
nici  măcar o răsuflare

probabil că eu tot  nu  aș putea să mă abțin
tot aș privi o clipă spre tine.
aș suspina ușor imperceptibil
și  asta m-ar costa viața.

9. foarte atentă

ar fi complet inadecvat să vorbesc acum despre toamnă
oamenii sunt grăbiți
au treburi importante.  
de fapt eu am început toamna deja
așa cum începi să muști dintr-un măr

aici fiecare clipă contează
fiecare clipă e un semn
că tu
sau
că eu
un semn  pe care dacă-l pierzi
nu se mai înțelege nimic
ca și cum ai pierde litere dintr-un cuvânt
sau
sunete dintr-un cântec.

nu-mi permit să pierd nimic din tine
sunt foarte foarte atentă
la clipe.

8. exerciții de murit

tu nu aveai nici un dubiu. m-ai asigurat că-n fiecare zi când adormim e ca și cum am muri. la trezire o nouă viață începe. dar tu nu vorbeai deloc despre viață. de fapt vorbeai despre moarte. despre cum e să mori. râdeam și gustam din calvados fără să ne placă prea mult. voiam să prindem momentul ăla când adormi și treci dincolo. să-l ținem minte. 

alergam pe faleză și râdeam prea tare.   noaptea devenise nepotrivit de stridentă și vocea ta părea puțin răgușită.  doar noi doi cântând la capătul continentului.  toți ceilalți oameni dormeau sau cine știe poate făceau exerciții de murit.

7. normandia

vedeam prin spărtura aceea din mine ca printr-un hublou. de fapt mă bucuram că pot să văd ceva de pe  locul acela din spate. eram norocoasă ca alex atunci în ambulanța aceea cu un geam spart înlocuit cu unul transparent pentru că nu mai aveau geamuri mate. 
eram fericită că pot să zăresc părți importante din cer. părți importante din ocean pe care-l confundam mereu cu tine. 

peisajul fugea cu o viteză prea mare. alerga în contrasens dar eu  prindeam totuși secvențe ca un aparat foto profesionist care reține clișeu după clișeu
fără nici o noimă.

apoi cred că ai frânat brusc și toată goana s-a oprit. eram în normandia. căutai urmele asaltului. 

6.

de fapt asta e o numărătoare inversă. noi numerotăm mereu greșit. timpul se scurge spre zero. ca o bombă cu ceas. ticăitul se aude tot mai intens. nici nu am auzit ce ai spus. nu am înțeles nimic. chestia aia cu dragostea era mereu estompată era dată pe mute.

cred că singura soluție e s-o luăm mereu de la zero. să numerotăm corect ascendent să construim în toată regula chiar dacă tu ai dărâma seara cu un gest toată schela. m-aș ruina în fiecare noapte la picioarele tale sperând la o umbră și la un zid.

sau am putea să nu mai numărăm deloc. așteptarea ar ține loc de orice. de exemplu eu aș putea să rămân aici pur și simplu cu toate treburile cu amintirile cu magneții de frigider cumpărați în bruges paris sau amsterdam. aș putea chiar să încetez să mai număr. dacă aș avea un strop de curaj aș sta. ca o piatră într-un infinit din granit.

5.

mi-ai spus că nu scrii pentru că preferi să trăiești. nici eu nu scriu. folosesc cuvintele doar ca să te înștiințez. aș putea să folosesc un fum pe un deal sau codul morse. aș putea să folosesc limbajul trupului. ca atunci când îți rozi unghiile sau te joci cu o șuviță de păr. de exemplu acum aș sta nemișcată și ți-aș privi mâinile în timp ce tastezi repede repede  ținând țigara cu dinții.

nemișcarea e un mesaj puternic. poate prea brutal pentru noi care nu mai avem timp.

poate ar trebui să folosesc arome. vanilie sau ciocolată cu rom. ai înțelege imediat că mă simt acasă doar cu tine. ai dreptate. dacă ar fi să-ți spun în cuvinte chestia asta ar suna perimat. aș folosi un gest mic o contracție invizibilă a unui mușchi ascuns un expir ușor o strângere mică de pupilă ca o minusculă îmbrățișare. aș scrijeli cu unghia în palma mea o literă pe care tu ai ghici-o imediat.

degetele tale au miros de tutun. le adulmec încet. nu mai am nevoie de cuvinte.

4.

știi atunci când am vorbit despre moarte nu mă gândisem nici o clipă la a ta. moartea era doar a mea.

tu nu ai un M în palmă. ai o altă literă mai tragică. o literă fără liniște. una care vorbește singură despre tot felul de chestii exact ca semnele chinezești care sunt pur și simplu povești despre lucruri. mai ales despre copaci și despre oameni de ne-am mirat noi că toate caracterele încep cu semnul pentru copac. și omul e ca un truchi fără crengi.

omul e mai puțin decât un copac în orice limbă.

de aceea nu poate nimeni ghici în palma ta. nu poate să știe nimeni nimic despre tine. doar eu am observat că ești nemuritor și am tăcut.

3.

îi dai liber îngerului și pleci. undeva. poate în amsterdam.

deodată ești mai ușor decât aerul și zbori mai repede decat boeingul 747 al companiei norvegiene. ca mine atunci în avion când plecasem din stockholm și m-ai luat de mână. ca atunci când nu mai aveam nevoie de nimic. tu miroseai a scorțișoară. stewardesele erau puțin îmbufnate. ce coincidență nu mai zburasem pe ploaie nici unul dintre noi. eu nu mai călătorisem niciodată  așa fără umbră cu mâna mea strânsă în a ta. pe neașteptate am consatat că respir. că puteam să fiu pămânul întregii lumi. că nu mai aveam nevoie de aer. nu mai aveam nevoie de înger. nu mai aveam nevoie de nimic.

2.

gata. azi mi-am amintit și toate gândurile mele s-au transformat în capcane. s-au transformat în mine anti-personnel. în gloanțe întoarse înapoi în țeava unui pistol mic pe care-l purtam mereu în poșetă. da, îl aveam chiar și atunci când am ajuns noaptea în bruges venind din paris. atunci când am nimerit în timpul nostru medieval.

uitasem complet să-mi zbor creierii. mă bucuram de piața luminată straniu de foamea aceea ciudată de timpul nostru vechi și cu multe scări.

uimirea mea era infinită. tu rostogolind cuvinte pe piatra cubică. toate casele cu lumânări la ferestre și noi hoinărind flămânzi în piața din bruges. apoi plăcintarul din rulota aia ruginită singurul care cocea la ora aia pentru drumeți.

uitasem complet să mor. mâncam amândoi plăcinte fierbinți lângă clădirea poștei din bruges. ne holbam la o catedrală uitasem complet de madonna lui michelangelo. uitasem complet de pistol și de moarte. mă gândeam doar cum ar fi să-ți ling degetele fierbinți dar tocmai trecea o trăsură.

apoi orașul a încremenit pentru o clipă. o clipă din aia lungă din timpul ăla medieval.

1.

oamenii au făcut deja cercuri în mine. unele mari imperfecte argintii altele invizibile.
îmi spuneau că începutul e greu că trebuie să merg înainte. eu nu înțelegeam treaba asta cu mersul
nu înțelegeam nimic.

aveam tot timpul în minte un vis de-al tău cu oameni.

am încercat să găsesc o ieșire. dar peste tot erau numai trenuri
trenuri albastre care străbăteau pădurile cuprinse de toamna în flăcări.
mai bine aștept aici pe margine.  începutul sau sfârșitul.

mi-au dat 21 de zile în care să mor sau să trăiesc
dar ce să zic. e greu de ales.

e prima zi. cercuri cercuri în mine