toți avem un M în palmă

dacă ești
lumea începe să te aștepte.
așa suntem făcuți. să ne așteptăm unii pe alții
adică eu pe tine.
între timp
se compun cântece adevărate simfonii
avem noroc cu muzica
altfel surzenia noastră ar fi totală
ca și orbirea noastră
am rămâne prea mult stingheri 
în sălile de așteptare ale dragostei
ticsite până la refuz cu străini


te deslușesc ca o țigancă
ce îți citește în palmă
și-ți scuipă linia vieții
nimic clar. nimic definitiv
de parcă ai avea de ales
de parcă aș putea să nu rămân aici
în gară. în aeroport. în stația de metrou
oriunde ai putea să vii
dacă ești.

m

ceva esențial s-a anulat
nu-mi mai pasă
mi-a rămas  acest cântec care naște alt cântec
eu tac aici în orașul meu oarecare
avortându-ți numele
în semn de libertate

textul acesta nu este un poem. este o declarație de dragoste

între noi liniștea strălucește puțin
e aproape ca și cum
rămași fără trupuri
ne-am iubi
ca două aurore boreale
dansând peste lume
în ultima noapte
eterna noapte de dragoste

sau poate am fi două gâze
aproape înghețate
care trăiesc doar o zi
și în ziua aceea nu ar avea timp
decât pentru dragoste

sau am putea fi două tăceri
care împreună  înseamnă același lucru
adică un cântec pefect
pe care nimeni nu ar putea să-l asculte
fără să înnebunească

sau două animale sălbatice
care s-ar devora
cu o sete nesfârșită unul de celălalt
alungând cu sângele lor fierbinte
întunericul și singurătatea și teama

sau am putea fi
pur și simplu

 

i.

pasărea aceasta  zboară prea jos
aproape de noi
fără teamă

aș vrea o inimă din gips-carton

seara lucrurile se anulează
un întuneric îl spală pe celălalt
suntem vii atât cât ține cântecul
dar pasărea zboară prea jos
prea aproape
o putem nimici cu tahicardia noastră
nimeni nu se poate abține
o atingem cu respirația
o facem să creadă că noi suntem cerul ei
o zădărnicim cu starea noastră paroxistică
cu mâinile noastre
cu picioarele noastre
cu inimile noastre
care bat bat bat. 

e iarnă

am numărat până la infinit. nu s-a întâmplat nimic
nimeni nu vorbește despre M. nimeni nu așteaptă pe nimeni

e iarnă. au bătut fereastra în cuie.

de data asta știu că durerea trece. vin ierni vin duminici
lacrimile sunt reci ca marea nordului.  libertate mea e inventatată
nimic nu mă poate opri
număr neîncetat
până la tine voi orbi dar te voi găsi
undeva într-o altă iarnă
crescut în carnea mea violetă.

să știi că ăsta e tot un jurnal cu tine

habar nu am cine ești.

azi mă gândeam să-ți vorbpesc
cu vocea mea de pământ.
să-ți spun
uite cum oamenii ne lasă în urmă.
 noi ne iubim liniștiți
ca și cum am avea tot timpul
deși avem doar acest prezent imposibil.

au anunțat ploi.