vineri, 31 august 2018

crizanteme

suntem încăpători. ca niște flori pline de lumină.
tăcerile dintre noi sunt lungi tulpini
de întuneric.
în rest
pace.
pacea clocotind în ritmul ei echivoc.
pacea din care nu înțelegem nimic clar
ni se așază sub pași
cînd plecăm când venim.
când suntem când nu suntem
fredonând același cântec de leagăn până la moarte.

nu vorbim despre asta.

eu rămân aici cu pământul cu grijile cu tălpile lipite de tine.
îmi smulg inima ca orice femeie și ți-o trimit acolo undeva
unde ești
chiar dacă nuștiuundele mă sugrumă cu nume de crizanteme. cu numele tău.
litere mari și disperate îmi fură gesturile și mă transformă în piatră

nu am cuvinte și asta mă ruinează de o mie de ori pe secundă.
nu am cui să spun că dispar că alunec că se întâmplă ceva despre care nu știu nimic.
absolut nimic

luni, 6 august 2018

jurnal cu soarele în față

am umbra trîntită pe asfalt. moale și termurătoare ca o flacără gata să se stingă. am umbra lipită de teamă și o port așa cu mine prin orașul acesta cu nume prea lung. 

de la o vreme cânt mai mult în gând. vocea mea pare aspră și stridentă. îmblânzesc cu greu câte un gând apoi îl ucid ca atunci demult, vara când tăiam gâtul unei găini din curte ca să o mâncăm. îi simt zbaterea și sângele cald. ochiul mat atingând durerea. de la o vreme cânt în gând împotriva mea.

nu recunosc toate urmele. cred că unele sunt făcute de alții.



luni, 16 iulie 2018

ne mor poeții

mă trezesc cu degetele zbârcite ca și cum aș fi stat prea mult în apă. a murit încă un poet. tânăr. toți poeții sunt tineri. chipul lui se amestecă în mulțimea de chipuri ale pacienților care au căzut din cireși sau ale celor care au suferit un accident rutier. 

nu-mi las loc să plâng. mă trezesc la ora 6 fix fără să privesc. 

am observat că deși nu sunt oarbă, de la o vreme nu mai privesc deloc. e un fel  ciudat de a urma o rutină pe care nici măcar nu o vezi.

poezia a murit cu mult înaintea mea. habar nu am când. acum singurătatea e doar singurătate. și moartea e doar moarte. a mai murit un poet. tînăr ca toți poeții din lume.

sâmbătă, 2 iunie 2018

singurătate

mă aud mai bine așa. 

singurătatea mea pare un crin 
izbucnind olfactiv în nopțile de iunie

mă văd mai bine. 
mă știu. 
albul strident al imaculării vine ca un reproș. 
ca un strigăt ce sfâșie ceva. totul.


joi, 17 mai 2018

noaptea asta

liniștea are aerul unui abandon. mă aplec peste margine să văd cerul
dar albastrul dispare ca prin miracol. rămâne o limpezime despre care nu știu nimic

uneori îmi arunc dinadins privirea în noapte. întunericul o înghite imediat
nu mă feresc de umbre. nu mă tem

orașul respiră prea repede în noaptea asta. îi ascult tahipneea și tac
oricum, orice ar fi să se întmple se va întâmpla până la urmă

liniștea devine tăioasă în zori. ca o lamă foarte rece
și foarte reală

miercuri, 16 mai 2018

azi. prima zi din noua mea viață

azi:
soarele îmi calcă pe urme. zorile strigă puțin ascuțind mirosul de iasomie

mă gândesc să plec dar mai rămân o clipă
îmi pun un zâmbet pe față și fața mă doare
o las în pace
liniștea asta pare inventată dar nu-mi mai pasă
plec

joi, 10 mai 2018

insomnie

respirația mea miroase a cretă.

mă sufoc în somnul celorlalți

oriunde ajung moartea a ajuns deja.

pe asfalt umbrele dezastrelor dansează sub loviturile nopții