vineri, 24 februarie 2017

24 februarie

nu atât ceața cât crucile de ciment
resemnarea din trupul bătrânilor așezați pe băncile gri din piatră
încercarea mea nereușită de a plânge sub cerul mut încremenit în neploaie
câteva cuvinte la care nu m-am mai gândit de mult  incantate cu  un fel de trudă răgușită. Amin.
alte cuvinte care trosnesc sub lopețile groparilor

nu atât ceața cât moartea domoală din noi aşteptătorii
înșirați de-a lungul aleilor dintre morminte.
o coadă lungă de paltoane gri si banderole negre.
o înșiruire de vieți. o înșiruire de morți.
între noi toți
doar clopotele spărgând ceața blândă a zilei

duminică, 19 februarie 2017

pescăruș

prima dată am vrut să urlu.
am vrut să-ți arunc sufletul meu în față
ca pe un scuipat.
am vrut să mă rostogolesc la picioarele tale
ca o mărgea pe care ai scăpat-o pe jos.
am vrut să destram umbra și să mă leg cu ea
peste gură.
am vrut să te las în urmă să nu mai fiu
pur și simplu
să nu mai fiu.
am vrut să răstorn clepsidra
să gâtuiesc timpul
să spun
gata
lucrurile astea au un puls
despre care tu habar n-ai.
gata
sângele meu fierbe și arde
sângele meu se lipește de cer
și plânge împotriva tăcerii


dar nu am făcut decât să zâmbesc.
m-am gândit să ne lăsăm în trupurile noastre
care se cunosc mult mai bine
să ne desfășurăm în gesturile ritualice de împreunare
să ne înghițim liniștea
încet
în mine sămânța ta rodește
cumva
te voi duce mai departe în zi
în noapte în luni în miercuri în toamnă.

la început am crezut că strigătul ar putea să ascută lumea.
apoi mi-am dat seama că tu
bărbatul meu
ești lama care taie din mine exact pe unde se cere
tăiat.
tu mă scoți dintre forme
și mă păstrezi ca pe un talisman roditor.
tu ești singurul care vede viața mea
din moartea mea.
ești singurul care nu se teme
și nu urlă între distanțe.

la început am vrut să țip. apoi am înțeles
că nu sunt decât un pescăruș obosit
și tu ești singura corabie în largul lumii

sâmbătă, 10 decembrie 2016

e azi

cât de stupid poți să fii când te naști. cum poți s-o iei de la capăt ca un fleț. cum te aștepți ca soarta să-ți dea ceva. dar soarta nu-ți dă nimic. îți ia mereu. îți ia vederea. îți ia mințile. îți ia pielea trandafirie părul negru sângele. te stoarce ca pe o zdreanță.



nu ai timp nici măcar să te prefaci că trăiești. țăcănitul metronomului nu încetează deloc. în acest ritm eu cred că suntem unu la unu cu orbirea cu mizeria și cu teama. suntem unu la unu cu strigătul. ceasul bate în noi cu barda. ne taie timpanele și limba. de la o vreme vorbim prin semne. prin batiste albe.



când crezi că s-a făcut în sfârșit liniște, o durere cumplită te împarte în două. te trezești deodată responsabil întins bine peste cerul unui întuneric din tablă. copiii tăi sunt expuși nopților de oțel. încremenești sub respirația unei lumi mai tăioase ca lama.

nu înțelegi absolut nimic

viața ta nu face nici cât o ceapă degerată. dar nu-ți mai pasă. vrei un mâine pentru ceilalți. pentru ai tăi. inima ta face parte din raportul de gardă al secției de terapie intensivă. zilele se măsoară cu goana cu galopul secundelor prin tâmplele tale încinse. vrei din tot sufletul să treacă odată. vrei să fii orice. să fii foarte bătrân. trecut.



e azi. te las să te trezești. să o iei de la capăt. îți amintesc că mai e foarte puțin. ar fi bine să inventezi un cântec pentru noi toți cei care te rănim atunci când suntem. și când nu. 

vineri, 9 decembrie 2016

vals în cămașa de forță



între timp ceilalţi au oprit ploaia. când m-am trezit doctorul mă întreba cum vreau să înnebunesc. cu sau fără tine. nu ştiu dacă se poate fără. el a râs.

atunci mi-a adus o umbrelă apoi m-a lăsat cu o ploaie numai a mea. eram fericită. tu erai viu şi creşteai din încheieturile mele. te simţeam ca pe o brăţară de foc.

până în zori eram foarte bătrâni. paturile erau făcute. pacienţii noi strigau încă. ne strecuram în sala de mese unde ştiam că bucătăreasa asculta mereu acelaşi vals. dansam în halatele de molton luate peste vechile noastre cămăşi de forţă.

duminică, 27 noiembrie 2016

poem cu sânge și păr în șosea




desigur, toate acestea sunt poeme iubitule. 
până şi câinele ăsta mort în şosea e un poem cu sânge şi blană.
eu nu-ţi pot recita pe de rost decât o parte a poemului. în cealaltă tu scrâşneşti din dinţi
şi plângi sub zilele care ne-au rămas neatinse.

e un poem şi factura asta pentru care tu ţi-ai vândut sufletul.

hai să mergem aşa mai departe ronţăind fulgi.
vine şi Moş Crăciun cu o mare gaură neagră pentru noi
să ne soarbă ca pe nişte uituci.
am uitat că e ziua noastră de dragoste.

am uitat că toate acestea
sunt poeme cu sânge şi păr în şosea. 

miercuri, 19 octombrie 2016

urme

nu cuvintele sunt cheia. nici toate aceste lucruri care se pot spune.

*

am adulmecat cadavrul dimineții. rece. extrem de rece


*

există un punct din care nu te mai poți întoarce. există o întoarcere fără punct

*

am ajutat la căratul florilor pe mormânt. o muncă obositoare de ajutor de gropar. florile miroseau altfel ca și cum ar fi știut.

*

mi s-a părut că las mereu ceva în urmă. ziua în amiaza mare, mergând pe stradă mă întorceam brusc, aveam impresia că am uitat ceva, că mi-a scăpat ceva important. copacii de pe margine se foiau în spatele meu, își făceau semne, înfloreau imediat după ce treceam.

*

despre dragoste nu mai aveam nimic de spus. se făcea toamnă și știam deja tot ce trebuia să știm. cântam foarte încet. octobre. și alte cântece vechi.

duminică, 9 octombrie 2016

facă-se voia ta

uite că mă ascultă şi pe mine cineva. prea mi-am tot dorit să mor
e toamnă ca în fiecare zi Dumnezeu mă ascultă
facă-se voi ta zice
tocmai acum când spuneam că mi-e bine aşa
cu tine adormit în umărul stâng
acolo unde se termină crucea
şi începe o altă dorinţă

am îndesat o zi după alta în spaţiul dintre noi
şi i-am spus aşteptare în loc de orice
nu te-am mai întrebat de mult
tu cine mai eşti
cu aripile astea pari un înger
dar îngerii nu mai au loc în poeme
nici în sufletul nostru. ei îmblânzesc carnea mea de femeie 

şi-mi promit liniştea

vezi tu când iubeşti şi când mori nu îţi ies prea bine poemele. cuvintele sunt ca nişte pietre 
în tine explodează clipele şi nu poţi să spui nimănui că iubeşti sau că mori
faci semne disperate dai din mâini trecătorii te cred nebun te ignoră îşi fac trei cruci rapide în sân

dar în sfârşit Dumnezeu te ascultă