am un curaj nebun

aș îndrăzni să fiu fericită. am un curaj nebun. 

ca și când te-ai arunca din nori într-o găleată.
lumea s-ar da la o parte. instinctiv. 

nimeni nu vrea să fie stropit.
aș avea chef să fluier să ademenesc câinii cu bucăți mari de petale.
aș îndrăzni să spun fluturi la orice oră din zi sau din noapte.
nimic nu m-ar împiedica să arunc cu zaruri în fântână. 

aș da mereu șase șase. aș câștiga necontenit.
nimeni nici măcar fântâna aia nu ar mai sta în cumpănă

lucrurile ar fi hotărâte din primul moment.
aș avea timp să-mi potrivesc pasul cu pasul furtunii
aș face copii din flori
aș face coroane din umbre

aș scrie pe asfalt puncte linii puncte
doar ca să nu uit.

  |

pace

pacea se lasă toată în mine. mă înlocuiește.
eu nu exist
decât într-un semn mic
aproape invizibil
pe care tu-l vei scrijeli cu unghia
undeva
în univers

lumea e o dioramă într-un muzeu. oriunde

ai avut dreptate. este exact cum ai spus
lumea e o dioramă
o mare dioramă undeva într-un muzeu. oriunde.
și diorama e foarte mare. are de toate, câmpii, munți și un fel de bol cu apă acolo, care e pe post de ocean,
mașinuțe, trenulețe
și tu
da, tu cobori acolo în dioramă pe o stradă
într-o mașinuță gălbuie sau oricum de o culoare incertă, ceva neostentativ,
și circuli prin tot orașul acela cu de toate, mai ales prin tuneluri.
uneori rămâi în diorama aceea mai mult
poate prea mult, până te obișnuiești și ți se pare cald.
rămâi într-o căsuță din lemn pe malul apei
sau poate într-o bucătărie mică, mică,
în care dacă fumezi, nici nu se mai vede nimic
și tu fumezi, dar nu-ți pasă că nu se mai vede.

jump!

nu spun să ai grijă. lucrurile se întâmplă oricum.
eu sunt gata să sar. nu mă gândesc la o plasă de siguranță. nu mă gândesc la nimic.
din călătoria noastră a lipsit mereu ceva. cred că au lipsit înălțimile. a lipsit piscul dar și prăpastia
erau mereu locuri de o netezime alunecoasă. tu cu râsul tău porneai morile alea de vânt
și nimic nu mai era stabil. alunecam prin tine ca printr-o spirală. imposibil să mă opresc
să-ți culeg o floare
să dau bună-ziua trecătorilor.
alunecam și tu nu mai spuneai deloc ce e de făcut
tăiaseși frânele cuvintele carotidele
nimic nu mai funcționa la cotele stabilite
sânge peste tot
alunecam ca nebuna și tu
tu nimic.
mai bine aici sus. mai bine aici pregătită să sar
păsările astea
care par a fi niște ulii
sunt ok.
agresivitatea lor mi se pare provocatoare.
sub mine o prăpastie ca o gură de lume
complet edentată
nu spun să ai grijă. alunecările alea au rostul lor
doar că eu sunt gata să sar din mers
din tot mersul lumii acesteia.

W.C.

iubitului meu i s-a terminat dragostea. ca apa la robinet. eu stau în faţa lui cu sufletul meu săpunit şi aştept. nimic. el zâmbeşte oarecum jenat şi-mi spune că nu mai e. parcă ar fi una din vânzătoarele alea de la alimentara. nu mai avem. şi eu nu am ce să fac. nu mai este.


eu sunt aici
eu sunt aici
eu sunt
eu


dragostea iubitului meu s-a terminat. ca hârtia igienică la weceu.

epitaf

Eu nu am existat cu adevărat
niciodată,
decât ca un junghi
în coasta unui Adam izgonit,
m-am născut căutându-te
și mor vinovată
că te-am găsit.

descântec de legat și dezlegat bărbatul

Eu pot să te fac lung şi subţire
să-ţi torc norocul în două-trei fire
să te leg şi să te dezleg de cuvinte cu sfoară
până în zori toţi fiorii să-ţi moară
de moarte bună. Să te iau de bărbat
să te dansez până în zori cu păcat
să-ţi ţes nopţile una de alta cu mine
să te fac luntre şi punte, ştii bine
Eu pot să te-alung apoi cu un suspin
cu un cântec păgân şi o floare de crin
prea curat, prea curat, prea curat
pentru umbra virilă a ta de bărbat.