miercuri, 28 august 2013

îndepărtare

până mai ieri am crezut în depărtare.
credeam că
dacă voi merge neîntrerupt voi ajunge departe
departe de tine de numele meu
în locuri noi exotice luxuriante ciudate.
îmi imaginam tot felul de cântece.
pe drum trebuia să învăț să cânt la perfecție
la acordeon la chitară la ocarină.
aveam în plan să mă îndepărtez atât de mult
încât să pot să mă mir fără încetare
de oameni de lucruri
să nu înțeleg nicio limbă vorbită
să fie totul atât de diferit încât,
 tot ce știam

adică

toamna ce vine în fiecare zi
partea stângă a patului nostru de fier
ochiul tău verde
genunchiul tău însângerat lipit de mine când dorm
cafetiera portocalie
felul tău de a spune ”mai stai” fără să rostești un cuvânt
felul meu de a rămâne în urmă câte o clipă în fiecare zi în speranța că astfel o să mă ajungi cândva
felul tău de a respira ca dintr-un flux în reflux potrivind inima noastră cu valurile mării negre
încetineala din fiecare dimineață
felul în care mereu avem timp pe când lumea se grăbește cumplit
toate acestea
să rămână undeva în urmă
pentru că eu am mers întruna.

inutil.

între timp părul tău alb a juns până la pământ
o pasăre călătoare ți-a ciugulit ficatul
ai salvat lumea de mii de ori de atunci
ai adus focul și apa
ai adus toamna
ai reaprins viața ca pe o candelă
până când am ajuns.

sunt aici. în moarte nu există depărtare.

sâmbătă, 10 august 2013

bărbatul acesta e ca o zi toridă


bărbatul acesta e ca un soare. e ca o zi toridă în mexic. 
palma lui grea îmi cuprinde înlăuntrul. 
mă întreb spre ce i se îndreaptă privirea. 
mă întreb cât de frumoasă aş putea să-i mai fiu. 
cum aş putea să-i culeg zâmbetul amărui 
căzut adânc în spatele ochilor mei închişi.
 bărbatul e singur.  eu singură în el 
străbat ziua şi noaptea în flăcări.

casele par nişte fluturi uriaşi adorându-se. miroase a var. 
bărbatul se iubeşte cu toate femeile în casă. eu zâmbesc 
mă simt ascuţită şi caldă. bucuria lor e strălucitoare.

cuprind luna cu braţe creole. stau goală în faţa ei 
şi ea mă tranformă într-un gând argintiu. 
aşa pătrund în bărbatul meu care doarme. 
aşa pătrund în visul lui. ca un glonte.