o lume frumoasă

am promis o tăcere nouă  lucioasă curată 

dar fâșii albe de strigăt s-au desprins pe neașteptate

au străpuns inima nopții

au scandalizat aerul din jurul nostru

ne-au făcut să tresărim. doar atât. 

totuși

lumea e foarte frumoasă 

putem aștepta ploaia oricât

suntem atât de aproape în orice moment de clorofilă 

de adevăratul miracol

atât de aproape încât este destul să deschidem ochii

e destul să deschidem un singur ochi din somnul acesta câinesc

și putem să percepem toată frumusețea care ne năpădește 

ca iarba

în fiecare curcubeu există un clopot gigant

în fiecare curcubeu există un clopot gigant o altă tăcere care sparge timpanul morții

îmi ingheață lumea sub unghii. oamenii aliniați ca niște soldați fără ochi așteaptă verdictul meu

dar așteptarea se transformă în strigăt în după amiaza aceasta când nimeni nu mișcă nimeni nu plânge

număr locurile goale. coridoare pline de umbre disperate ticsite de teama lor care e și a mea. tremurăm împreună fără să știm. singurătatea ne soarbe în strigăt. ne obligă să deschidem ochii și să înțelegem că suntem orbi

ascult puțin. plouă. undeva, într-o altă viață o ploaie de vară umple fântânile

nu sunt în prima linie. sunt în ultima clipă lucidă

sunt în ultimul rând

sunt ultima respirație dinspre moarte

așteptarea mea a devenit una cu sângele. unii dorm sub neoanele vineții

alții respiră ca într-o mare mirare, cu ochii larg deschiși spre ieșire. spre EXIT.

doar eu aștept aici în fiecare plămân fierbinte

aștept cu viitorul secționat în alb

aștept în vacarmul durerii lor

aștept cu timpanele smulse de clopot

timpul se termină undeva între febrele nopții

ultimul adam și ultima evă

au trecut câteva zile și lucrurile s-au grăbit să se schimbe. nimic nu mai este așa cum știam.

doar noi cei prinși în treaba asta cu soarele și cu luna

cei împletiți în alternanțe albe și negre

noi cei rămași în urmă doar ca să salvăm ce se mai poate salva

tu și cu mine 

ultimul adam în ultima evă

împingând lumea ca într-un exercițiu  lamaze

doar noi mai păstrăm din când în când  liniștea

într-o surprizătoare clipă de reculegere

scoasă complet din context

iarna printre fluturi - pastel

lumea apoasă se unduiește ușor printre falangele iernii
cineva ascultă un cântec de privighetoare la difuzorul din curtea spitalului
învăț fiecare notă acută
fiecare clipă de liniște

nu suntem aici. suntem oriunde  în acest pastel ciudat
decolorați de vreme
urmând ritmul prea viu al uni cântec
sau o aromă fructată venită dintr-un anotimp imposibil
ca niște fluturi mari argintii și uituci