timpul se amestecă în mine ca un pachet de cărți de joc născând un continuum al frumuseții. unele petale sunt mai albe ca altele. aceste mici diferențe crează iluzia mișcării, când de fapt, noi stăm nemișcați încremeniți în prima uimire. stăm cu gurile căscate mirându-ne necontenit de tot și de toate.
să țin minte: câinele tolănit la soarele din iunie, pisica albă pe acoperișul singurei case din cartierul de blocuri, foșnetul umbrei mele pe zidul vechi din cărămidă care stă să se dărâme pe strada petofi sandor, asfaltul fierbinte lipit de sandale, moliile de bucătărie despre care mult timp am crezut că sunt fluturi, margareta perfectă care s-a ivit prin crăpăturile asfaltului de pe bulevardul dimitrie cantemir, cocoșul nebun alt vecinilor care cântă noaptea, câteva lebede pe care le-am zărit din viteza mașinii undeva într-un oraș cu nume prea complicat, scările care urcă în zid, un om, alt om, ana alex codrut maria maria maria. Maria, întotdeauna cu M mare.
viitorul lasă umbre pe pereții spitalului și orice aș spune se sparge ca un balon din sticlă. totul se face țăndări sub tălpile mele vii. pentru că dintre noi, numai eu am tălpi și mă simt puțin vinovată.
locul meu e aici între lumi. nu mai insist să mă lămuresc unde e acasă. locul meu e azi, între toate culorile care amestecate dau lumina albă. locul meu e în spectrul iubirii de oameni. a iubirii de tine.
îmi imaginez clipele ca niște vagoane. călătoria ne costă viața. avem la dispoziție peisaje cu maci care strigă din toate puterile. avem stânci care tac despre timp, orașe bubuind sub neoanele nopții, cântece despre soldați, tăceri din care putem să înțelegem o grămadă de lucruri, certitudini periculoase și o ruletă veche în caz de urgență. avem tot ce vrem, avem priviri pe furiș zâmbete. mai ales zâmbete de toate mărimile.
unele lucruri sunt de subînțeles. de exemplu când plouă noi călătorii subînțelegem pacea.
așa suntem noi.
