în fiecare curcubeu există un clopot gigant o altă tăcere care sparge timpanul morții
îmi ingheață lumea sub unghii. oamenii aliniați ca niște soldați fără ochi așteaptă verdictul meu
dar așteptarea se transformă în strigăt în după amiaza aceasta când nimeni nu mișcă nimeni nu plânge
număr locurile goale. coridoare pline de umbre disperate ticsite de teama lor care e și a mea. tremurăm împreună fără să știm. singurătatea ne soarbe în strigăt. ne obligă să deschidem ochii și să înțelegem că suntem orbi
ascult puțin. plouă. undeva, într-o altă viață o ploaie de vară umple fântânile
nu sunt în prima linie. sunt în ultima clipă lucidă
sunt în ultimul rând
sunt ultima respirație dinspre moarte
așteptarea mea a devenit una cu sângele. unii dorm sub neoanele vineții
alții respiră ca într-o mare mirare, cu ochii larg deschiși spre ieșire. spre EXIT.
doar eu aștept aici în fiecare plămân fierbinte
aștept cu viitorul secționat în alb
aștept în vacarmul durerii lor
aștept cu timpanele smulse de clopot
timpul se termină undeva între febrele nopții
