duminică, 30 noiembrie 2014

violet

să zicem că exiști
și că nu ai nicio treabă
intru în gândurile tale
ca într-o galerie de artă
admir ore în șir violetul
închis în rama aceea apoasă.
adorm pe banca de piatră
știind că tu ai insomnii
dorm cu somnul tău
și visez pentru tine.

câteodată lumea te întreabă de mine
doar așa din politețe.
tu nu-ți mai amintești decât tabloul cu brândușe.
nu știi ce să spui
lumea crede că nici nu exist. lumea știe mai bine.

de fapt e iarnă. totul e alb. doar violetul
e violet.

joi, 27 noiembrie 2014

nu-mi fac iluzii

plânsul meu de acum e inutil. e doar un rest de întuneric din vremea când eram oarbă. de la un timp cred în iarbă. cred în floarea asta crescută în zid.

 nu știu cum fac dar simt că mai este atât de puțin încât nu mai trebuie să ne îngrijorăm. 


sirenele ambulanțelor zbiară toate în mine. îmi fac mii de cruci. aștept un înger care să-și caute omul. aștept cu nările în vânt ca un animal singuratic.

despre pacea aceasta nu mi-a vorbit nimeni. sunt prinsă aici în cuiele nopții.

nu-mi fac iluzii dar mă gândesc la tine ca la o fântână. setea mea te salvează.

de la o vreme nu ne mai  vede nimeni așa cum suntem cu îngerii în cârcă. 


ce-ar fi să murim deodată ca niște lumânări ce se sting din același expir.

duminică, 23 noiembrie 2014

plus infinit minus unu

azi am citit un poem. nu am mai citit nimic de atunci de când poștașul mi-a adus vestea aceea despre tine

eu nu mai citesc scrisori. nimic nu mă poate atinge. duminică aflu tot felu de chestii direct de la Dumnezeu.

în rest liniște

gunoierii duc toate poemele necitite și toate scrisorile.

am un elan care-mi spune ora exactă. accept. am un câine insomniac. tace și privește spre lună. 

lucrurile o iau razna când le măsor.

cât fac plus infinit minus unu. mă gândesc la un pește. nu știu de ce.