cuvinte până la prăsele

pe dinăuntru sunt ca tine. au desființat ospiciul acela. nu mai avem nimic. am luat-o prin lume desculță în pijamaua cu dungi.

recit în piețe. cuvintele ți se par ascuțite. încerc să recit fără cuvinte.  în altceva. încerc să-ți recit clipa asta  dar vocea mea nefolosită se împleticește sau mușcă. am răgușit de tăcere.

îți spun. sunt ca tine. fără pieile noastre nu ne-ar deosebi unul de altul. avem noroc cu tăcerea asta din mine care nu seamănă cu nimic. și cu visul tău despre oameni. cu salvatorii de păcătoșenie.

pescăruș

prima dată am vrut să urlu.
am vrut să-ți arunc sufletul meu în față
am vrut să mă rostogolesc la picioarele tale
ca o mărgea pe care ai scăpat-o pe jos.
am vrut să destram umbra și să mă leg cu ea
peste gură.
am vrut să te las în urmă să nu mai fiu
pur și simplu
să nu mai fiu.
am vrut să răstorn clepsidra
să gâtuiesc timpul
să spun
gata
lucrurile astea au un puls
despre care tu habar n-ai.
gata
sângele meu fierbe și arde
sângele meu se lipește de cer
și plânge împotriva tăcerii
din care tu ai făcut altar.

dar nu am făcut decât să zâmbesc.
m-am gândit să ne lăsăm în trupurile noastre
care se cunosc mult mai bine
să ne desfășurăm în gesturile ritualice de împreunare
să ne înghițim liniștea
încet
în mine sămânța ta rodește
cumva
te voi duce mai departe în zi
în noapte în luni în miercuri în toamnă.

la început am crezut că strigătul ar putea să ascută lumea.
apoi mi-am dat seama că tu
bărbatul meu
ești lama care taie din mine exact pe unde se cere
tăiat.
tu mă scoți dintre forme
și mă păstrezi ca pe un talisman roditor.
tu ești singurul care vede viața mea
din moartea mea.
ești singurul care nu se teme
și nu urlă între distanțe.

la început am vrut să țip. apoi am înțeles
că nu sunt decât un pescăruș obosit.
și tu ești singura corabie în largul lumii.

r.e.m.

visele mele sunt numai câmpii. sunt doar eu
cu dumnezeul câmpiilor. orizontul e ca de obicei. vag. înrămat în cruci.




marmura se loveşte de lătratul unui câine alb. imens.
poarta e din fier forjat. neaşteptat de frumoasă. îmi aminteşte de patul nostru de fier. cuprind lucrătura contorsionată şi rece în palmă. adorm.



tatăl meu a murit prea devreme. vreau să ştii asta despre mine. tatăl meuprea devreme sau eu prea târziu. undeva e o discrepanţă mai evidentă acum când iubesc.

e suficient să ştii despre mine că mereu visez cu un crin. mă trezesc din coşmarul eteric împingând ca la naştere. ca la naşterea mea. ca la naşterea ta. nu mai ştiu
cine naşte pe cine. nu mai ştiu
cui îi vine rândul.

în câine se cuibăreşte lupul.

în câine te cuibăreşti tu cu ochiul tău orb cu ochiul tău viu
îmi sfâşii visul cu privirea ta nesătulă. îmi desfaci viaţa şi o întinzi sub talpa destinului tău.
acum viaţa mea e întinsă ca o câmpie. pe ea cresc păpădii cu sporii grei ca nişte plumbi.

respir cu plămânul tău stâng. cu plămânul tău de vrabie ucisă în somn

devoratorul

parcă trăiesc cu o scorbură în mine. acolo se ascunde devoratorul. toată noaptea foşneşte.
se aude până târziu cum înghite liniştea întunericul teama.




la fix îmi deschid ochii. 

la fix umbra copacului din faţa ferestrei se schimbă.



pot să spun că ne-am împrietenit. eu cu umbra cu devoratorul cu scorbura. 
până la urmă suntem în aceeaşi noapte cu toţii. încercăm să dormim.

vine

vine foarte încet. îl bate lumina
vântul
îi e potrivnică ora
timpul trece pe contrasens

vine în aer
în apă
pe faţa nevăzută a melcilor
lasă o urmă strălucitoare
spre seară

vine încet
îmi desface coaja
îmi soarbe miezul
îmi sfâşie mintea

vine în apus
ca un soare copt
desigur
incendiază apa şi celălalt miez al meu
de fier
se topeşte în formele lui

vine şi mă împinge pe scări
îmi fură oasele
îmi taie respirația

îi dau drumul în mine
vine
şi eu îl las

borne

1
copilul a făcut un castel de nisip.
eu l-am ţinut minte.
locuiesc în el când lumea se surpă.


2
nu ştii niciodată ce găseşti în locul tău dimineaţa
mă sperie gândul că nu voi găsi nimic
oamenii care-mi poartă chipul vor fugi în oglindă
şi-mi vor lăsa mie totul aici. toate vorbele
totul.


3
aleg fără să pot să privesc
vreodată în ochi lighioana.
mă ghemuiesc în ea
o posed.


4
se întâmplă să negăm pe neaşteptate.
poate asta ar fi o explicaţie pentru fugă. zic poate.
nimic sigur. nimic.


5
ne prinde bine să fim aşa
înveliţi în kilometri de nepăsare.
uneori şoseaua te face să scrii câte un poem lung
cu strofe ciudate. albe. negre.
am ameţit tot numărând plopii. bornele.


6
ţin în palmă răceala mâinii tale.
o păstrez aşa cum e.
pot chiar să nici n-o ating.

floarea soarelui

aici dacă mor nu mă va simţi
nimeni. soarele arată ca o balegă
portocalie.


floarea soarelui. multă. cât vezi cu ochii. aici
dacă mor
cresc până la cer.