sâmbătă, 30 mai 2015

14. s.o.s

-fordul meu bătrân.
-rugina.
-câteva icnituri.
-somnul de după.
-lupta cu unele chestii cotidiene
-mersul. alte chestii. mersul
-câțiva ani în plus sau în minus
-lucruri care tot trec. lucruri.
-intersecții în care mi se oprește motorul
-împinsul. nașterea. câțiva ani în plus
-sânge pe halatul alb
-sânge undeva. peste tot.
-câțiva ani în minus. spitalul de urgență
-oameni peste tot
-mersul. statul. verticalul. orizontalul.
-lume. pauză. lume.




vineri, 22 mai 2015

Așteptare - Cătălin Pavel din "Altera Pars", editura ATU, Sibiu


”o, aşteptarea nu va înceta cînd ne vom vedea

n-am să pot ascunde că eu sînt omul vărgat,
omul bătut cu vîna de bou a aşteptării

uneori îmi eram recunoscător pentru clipele în care mă înstrăinam de tine
pentru furiile false pe care le simţeam împotriva ta
pentru că puteam să mai respir prin aşteptarea care ne despărţea;
alteori cînd te îmbrăţişam
era un fel de spasm
ca un înecat care încă scoate aer din gură
ca un mort de foame care încă înghite în sec

nimic frumos nu avea aşteptarea mea
în ochii mei se reflecta ceva din lumea din jur
şi puţin din treaba pe care o făceam mecanic
dar în spate era perdeaua monstruoasă a aşteptării, era
cataracta din ochii cîinelui bătrîn
mi-era imposibil să mă uit la cineva
imediat şi-ar fi dat seama
ăsta aşteaptă,
nu vă bazaţi pe el
e atins de aripa aşteptării

aşteptarea, accelerator de particule şi groapă de mraniţă,
căutarea umbrelor în carul cu noapte
aşteptarea, zeci de maşini încremenite într-un accident monstru, asta e casa ta

ştiam că atunci cînd vorbim sau cînd ne scriem
urmele strategiei de supravieţuire pe timpul despărţirii nu dispar
cînd vorbeşti din interiorul aşteptării
orice deschidere se plăteşte,
a doua zi eşti mahmur ca după băutură -
tu aştepţi, aşa că stai la locul tău
dacă te apuci să zburzi mîine n-o să poţi mişca un deget
fără să urli de durere, deci:
bine, am treabă acum, hai, mai vorbim,
la revedere

asta era,
nici tu nici eu nu mai puteam deschide ecluza
pentru că după ce celălalt ar fi plecat
cînd cuvintele lui s-ar fi stins
noi am fi muncit o noapte întreagă pentru a ne
baricada la loc împotriva potopului
ajungi să nu mai poţi face asta
te dor pur şi simplu toate oasele
şi îi spui în gînd omului pe care îl iubeşti
de ce, de ce mi-ai rupt toate oasele,
nu cu supărare
pur şi simplu ca să mai stăm de vorbă

nu ştiam dacă nu am murit aşteptînd
dacă aşa stăteau lucrurile, atunci aşteptarea mea nu mai avea nici un rost
puteam să mă ridic şi să plec
să-mi văd de moarte ca de o mică grădină”


Așteptare -  Cătălin Pavel, din volumul din "Altera Pars", editura ATU, Sibiu,

essay about my thumb

let's stay the same
both drifters of the world
no luggage
no worries
no nothing
left behind us
our love
like a big tired dragon waiting for a train a subway
or anything else it could be
our love still burning quietly on a platform
among  white chalk statues
as for us
improperly  free
hitchhiking to anywhere
jumbling places names dates
carelessly
wasting the seeds of the world in a public square
among dozens of pigeons
nibbling from our palm
unstringing the string of our lives
a little bit
simply out of haste
of hunger
or by mistake

let's stay the same
hitchhiking
from this world to I don't know whose one
those worlds we know
that never will they stop
on the contrary
they will rush through us
loud and shrill
in the highest haste



miercuri, 20 mai 2015

15. în rest sunt bine

ce să-ți spun. 15 este un număr divizibil cu 3 și cu 5. îmi place.
despre mine nu știu. dacă ar ploua ți-aș spune: plouă. dar nu.
nu pot să-ți spun mare lucru despre mine acum.


totuși am făcut un semn mic. așa cum îndoi un colț la o carte ca să știi unde ai rămas
eu am marcat clipa în care ne-am despărțit atunci în aeroportul arlanda
ca să țin minte până unde am trăit

în rest sunt bine. 

îmi rătăcesc cheile ochelarii poșeta
caut mereu câte un obiect sau câte o ființă
îmi rod unghiile
ascult bach dintr-un fel de superstiție

așteptarea nu mi se pare nici mai lungă nici mai scurtă decât de obicei
cred că e  una absolut normală un soi comun de așteptare 
nimic deosebit nefiresc
nimic care să pună în pericol vreo clipă sau alta
timpul împletește coșuri imense de răchită la capătul lumii
zidește și dărâmă înmulțește și împarte întruna
mie nu-mi rămâne nimic de făcut decât să îndoi cîte un colț
în caz că vreau să-mi amintesc unde am rămas


vineri, 15 mai 2015

16. lucruri practice. clasificări

a găsi un nume pentru orice. uite un lucru practic
chiar și această îndeletnicire a mea de a trăi și a muri în același timp
ca și cum aș croșeta viața
unu pe față unu pe dos
ar putea să fie catalogat denumit clasificat undeva

când mă rătăcesc în afara ta îmi dau seama că adevăratul motiv
nu e dizabilitatea mea de a mă orienta
(ceva ce tu ai din plin)
ci pur și simplu faptul că nu am denumit ”înafara” ta.
nu sunt indicatoare și semne care să mă lămurească
cum să respir așa pe neașteptate când tu nu respiri lângă mine
ce să fac cu mâinile
cum și când să mai zâmbesc.

nimic nu-mi indică unde e lumea
pe unde să o iau
sensurile devin imposibile
și în ciuda acestui haos
în ciuda mișcării browniene a particulelor în general
eu stau
stau și aștept să denumești toată treaba asta cumva
să pui săgeți care să-mi indice inima
săgețile pot să o străpungă un pic
și să iasă pe partea cealaltă
nu m-ar deranja sângele și toată tevatura
oricum scena ar fi un kitsch
dar am avea un nume ceva
așa cum moartea se numește simplu”moarte”
și știm exact unde e
totul ar fi semnalizat
totul ar fi sigur
clasificat.




sâmbătă, 9 mai 2015

cum am devenit cea mai frumoasă femeie

am deschis ochii. tu ai dispărut. şi cu tine toată urâţenia lumii. toate nopţile în care te-am aşteptat. toate clipele în care carnea ta se înfrupta din alte femei tocmai în creierul meu. toată durerea s-a transformat în praf.

am ieşit în stradă. numai eu şi o ploaie curată despre care tu nu ştii. am cuprins trupul umed al nopţii şi am făcut dragoste până în zori aşa cum tu nu ai şti niciodată.

am devenit cea mai frumoasă femeie tocmai acum când tu nu mai eşti şi nu mai poţi fi. lângă mine lumea se deschide ca o aripă. mă ia şi mă duce în ţara aceea despre care tu spuneai că nu există. dar uite că există. şi e făcută din ploi şi din soare e făcută din răsărituri şi din apusuri e făcută din atingere şi din dragoste în plină lumină.

vineri, 8 mai 2015

17. azi m-am privit în oglindă

azi m-am privit în oglindă
doar ca să verific.

șarpele plecase cu viața lui târâtoare

eu eram undeva acolo
oglinda nu mă găsea
dar eram.

duminică, 3 mai 2015

broadcare city (atatürk airport) - din vol. „altera pars” de Cătălin Pavel

”aș fi vrut ca mintea și inima să fie
moșii ăia de la balcon din muppets,
dacă tot nu le convine nimic din ce se întîmplă în jurul lor,
măcar sa se distreze între ele.


cum să te opui dorinței care te transformă într-un lup înfometat.
și de ce să te opui, de ce să nu ai acces direct,
să vezi cu ochii tăi de unde curge realitatea,
să descarci vagoanele cu mîna ta adică.
și apoi - cum altfel să ajungi la îndrăgostire fără să stai de veghe?

acum a te îndrăgosti mi se pare că înseamnă să ajungi
într-un punct de unde se vede mai clar în jur,
deși habar n-ai dacă e punctul cel mai de sus,
panorama cea mai complexă.
e ca atunci când te sui pe o cărare de munte
și te oprești tot timpul să faci poze
și de fiecare dată îți dai seama că poza de dinainte a fost
degeaba,
că asta e mai de sus, e incomparabil mai bună, mai cuprinzătoare,
mai multe morminte, mai multe moschei, mai mult beton,
depinde de munte,
superando rovine  e citta...
mai multă dragoste, pînă crăpi.
poza de susa cuprinde totul
și nici un detaliu nu mai e clar.

în liceu vroiam să scriu despre filosofia firească,
accidentalismul,
ar fi fost un tratat ontoistoric, extrem de simplu, aproape ușor de urmărit,
și de o obscenă bogăție de bons mots.
pentru a tăia greața, aș fi scris și un roman de dragoste
                                                                                  88% total.
acolo aș fi prins în mod absolut special lumea înconjurătoare
și ce se întîmplă cu iubirea de-a lungul întregului proces industrial.


acum mă gândesc în principal la moșii din muppets.
la bolile bătrîneții lor.
mă întreb dacă citesc seara malone dies,
apoi vorbesc singuri toată noaptea,
hăituiți de amintirea greșelilor pe care le-au făcut
și ridicând pumnul la dumnezeu sau căzînd în genunchi.
un dumnezeu tot din muppets, firește.

acum mă bucur la mici ilustrații ale diversității lumii,
de obicei în forme inferioare,
cum ar fi diversitatea comportamentului uman sîmbătă seara.
habar n-avem ce să spunem despre adevăr  și atunci ne resemnăm să vorbim
despre oameni.
de-asta tot ce scriem pute.


rupt de oboseală. am reușit să găsesc altă priză pentru laptop.
în spatele meu aștepta o familie vorbind amharică
și eu tresăream pentru că auzeam mereu cuvinte pe care credeam că le înțeleg.

quoique mon frère...
...verebilirmisiniz...
...procura o seu retrato...
ce? mă întorc să mă uit, în pizda mă-sii, și cineva din nou înlocuiește
vocile pe care le aud cu fețele etiopienilor,
dar imediat ce nu mă mai uit, aud în româna cea mai curată
hai, lasă-mă cu...
și apoi, imediat:
jemand aber hat...
creierul meu era ca un castron
care se face țăndări pe podea.


ne îndepărtăm pînă cînd îndepărtarea asta devine de neînțeles,
inutil de mare,
fără nici o legătură cu noi înșine,
un rezultat al unei viețuiri absurde, cu sîrma la gît,
ceva la care nu ne-am putut opune
sau pentru care sîntem vinovați.

mintea mea e uneori o roată de fîn care aleargă la vale
săltînd în sus de la fiecare pietricică,
luînd-o la stînga și la dreapta fără nici o noimă,
apoi făcînd rotocoale într-o baltă și culcîndu-se pe o parte.
inima coboară pe partea ailaltă a dealului, însă
detestînd contactul cu mărăcinii
preferă să se deplaseze în ghearele unui animal.


merită repetat aici - băutura nu mai este ce era. ce pierdere!
nu voi mai bea niciodată suficient ca să pot ajunge acolo
unde ajungeam atît de repede cînd eram tînăr,înd simțeam că ajung direct la chestia care doare,
direct la vorba care punea punctul pe i,
adică pietrele pe rambleu, șinele pe pietre și trenul pe șine.


obsesia mea e să reușesc să mă opresc
ca să mă gîndesc în liniște,
dar de cîte ori mă opresc,
mintea și inima mea
continuă să meargă mai departe,
atît de departe încît
degeaba mai întind mîna după ele,
degeaba mai întind limba ca un cameleon nenorocit
ca să le înghit pe amîndouă
și să le pun în ordine în stomac.


tamam peki. m-am oprit.
simțeam că nu mă mai gîndisem la nimic
de luni întregi.
uneori întideam mîna spre carte, ca spre o soluție de reautentificare, de import,
dar îmi retrăgeam mîna scîrbit.
care fusese ultimul meu gînd? nu reușeam să mi-l amintesc.
chiar și acum, mă oprisem, dar nu reîncepeam să gîndesc automat.
printr-un mare noroc, mi-am adus aminte că de obicei
nu gîndeam pînă nu începeam să scriu,
așa cum alții nu există dacă nu vorbesc.

atît de departe ajunsesem.
gunoaiele din care se hrănesc mintea și inima mea. ”

din volumul ”altera pars” -  Cătălin Pavel / Ed. A.T.U., 2012

sâmbătă, 2 mai 2015

18. essay about my thumb

hai să rămânem așa
în ipostazele noastre călătoare
tu fără bagaje
fără griji
fără nimic
în urma noastră dragostea
ca un dragon obosit care așteaptă să vină trenul metroul orice
dragostea noastră fumegând pe un peron plin de statui din cretă
pe când noi
inadecvat de liberi 
făcând autosopul spre oriunde
învălmășind locuri nume și date
neatenți
împrăștiind semințele lumii prin piețe publice pline cu zeci de porumbei
ciugulindu-ne din palmă
deșirându-ne puțin linia vieții
pur și simplu din grabă
din foame
din greșeală

să rămânem așa
făcând autostopul
între lumile astea ale nu știu cui
lumile astea despre care știm că de fapt
nu se vor opri niciodată
dimpotrivă 
ele vor trece prin noi zgomotoase
stridente 
în cea mai mare viteză