patetica i.

asta e fericirea. un loc în care te desenez aşa cum vreau
în care strig şi dau din picioare
ca într-un uter din sticlă

fericirea e bucata aceasta de pământ galben
din care îmi modelezi între coapse extazul

e această dimensiune imposibilă cu umbra zdrobită la uşă.

fericirea e un amestec perfect al strigătului meu cu o uitare din piatră
e marmura în care sap cu inima ta ascuţită.

fericirea e o factură plătită la timp
e maşina de spălat în rate tot mai puţine.

tu cântând. eu aşteptându-te ca pe un alt început. tu venind dintr-un loc misterios
în care sunetele se numesc toate” ioana” cu un „i” înalt şi prelung.

tu venind ca într-un film cu mineri obosit de la muncă.
asta e fericirea
o gumă de mestecat siluită între molari până la greaţă
filmul de la miezul nopţii cu oameni deja morţi care tot râd şi dansează step înainte de cutremurul din ‘77.

probabil în alb negru fericirea e mult mai simplă.
trebuie să răspundem cu „da” şi cu „nu”.
eu trişez puţin. azi întrebările se pun cu o mică întârziere.
fericirea e această zarvă în care nu ne mai auzim unul pe celălalt
dar facem copii sub motoarele de căutare ale grabei noastre extreme
acest gândac negru de bucătărie care trăieşte doar câteva zile.
noi învingători în lumea insectelor.
noi împerecheaţi pe gresia albă.

aceasta e fericirea.