ion și ioana

sunt închisă în ziua aceasta ca într-un salon de spital
în care izbucnesc artificiile chiar din plămânii fierbinţi ai pacienţilor
nu trebuia dragii mei să mă sărbătoriţi cu sângele vostru, le spun.
ochii mei văd doar umbrele dintre ţipetele isterice de lumină
văd doar întunericul din culoarea marginii
violetul

îmi aşez privirea pe linoleumul verde şi umed
din afară s-ar putea să părem de piatră.
dar afară, dragii mei, afară înseamnă doar un câine sătul lingând resturile noastre bolnave.
miroase a toată lumea aici. nu mă sărbătoriţi. am acelaşi nume cu voi.
sunt ion şi ioana
înghiţind ultima doză cu ultima ploaie.

culoarul acesta antiderapant mi-a salvat viaţa de câteva ori
acum îi urmez şerpuirea cu un fel de ciudă
sunt sigură că undeva există un capăt unde coridorul are ochii deschişi

acolo cineva mă aşteaptă cu numele său lipit de al meu.