M spune că e foarte simplu

M spune că e foarte simplu. îmi ia ochii şi-i aruncă în cer. imediat cerul se umple de lacrimi
el râde cu Dumnezeu de spaima mea oarbă.
îl rog să găsească o cale. pe M îl rog. dar mult mai repede mă aude Dumnezeu şi-mi împlineşte trei dorinţe


eu nu cred că e simplu. stau la capătul lumii. abia desluşesc prezentul ăsta continuu.


M nu simte că-l roade şobolanul. el e frânt. ce ştie el. sângerează şi gata.

câinele galben al spitalului se lipeşte de mine ca de un orb. mă conduce tăcut pe aleea pietruită. nu-i simt paşii alături. nu-i simt botul umezindu-mi palma. se aud doar roţile de cauciuc răsfirând pietricelele.



nu spun că ştiu unde sunt. nimeni nu ştie. aleea nu se termină cum credea M. nimic nu se termină.
când suntem orbi suntem liberi. suntem mai aproape de pielea noastră atotştiutoare.

M nu simte nimic. eu nu cred că e simplu. deloc