2 în 1

Era mereu toamnă într-o viaţă,
în cealaltă, înmugureau hidos moarte iluzii,
viermii părăseau în lehamite duzii,
noi faceam exerciţii de dicţie
cu timpanele smulse de clopot;
într-o duminică fără restricţie
ne iubeam în ciudă, cu zgomot.

din când în când se împlinea anotimpul de foc
în care ardeau amintiri fermentate,
tu puneai noaptea la loc
crâmpeie din visele noastre uzate.

era de nerecunoscut cerul pâclos
cu doua existenţe într-una,
cu suflete răstignite venite pe jos.
mirosea a tămâie şi luna.
se întorceau cu basmale negre din lan
umbrele bunicilor obosite de moarte,
tu mă tot întrebai de dincolo de ocean
cât de aproape pot să-ţi mai fiu
sau cât de departe.

Era primavară într-o viaţă,
în cealaltă îmi spuneai c-o să plouă,
clopotele din turlă înfloreau indecent,
se terminaseră toate duminicile.
luni, când deveneai transparent
mai aveam doar o clipă
şi-o făceam pe din două.