sâmbătă, 20 februarie 2016

Fotografia



Uneori sunt atât de obosită încât mă las privită. Mă las fotografiată. Poate să mi se fure sufletul. Ți-l dau, dar nu mă pune să zâmbesc, îi spun fotografului. El face clic. Alb de tot. Orbitor. Tac. Adorm. Pe mâine e gata. Am gene false şi unghii imense înfipte în carne. Am părul roşu. Foc. Am o istorie şi se vede în poză cum atârnă ca un bolovan în spatele camerei. El face clic. Nu a ieşit nimic, îmi spune cu un fel de reproş profesional. Pentru că nu am suflet, mă gândesc, dar nu-i spun încă. Tac. Bolovanul mă trage în adânc. Negru de tot. Nu trebuie să mai zâmbesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu