goana

nu-i nimic. atât ai putut. într-un fel ai reuşit. lumea  a rămas suspendată prea sus ca un zmeu şi nu poţi s-o atingi. nu-i nimic. nimeni nu-ţi cere să plângi. nimeni nu poate să-ţi ceară plânsul care te-ar putea ucide.

e o goană în noi. ceva ce ne lasă în urmă.

te-ai aplecat puţin când te-am atins. ceva te vâna chiar atunci. erai hăituit şi eu nu ştiam. îmi încălzeam inima în palmele tale. mă încălzea răsuflarea ta de căprioară ce-şi simte glonţul venind. n-ai spus nimic. nimeni nu putea să bănuiască. nici eu n-am ştiut cât de mult te pândeam.

ion și ioana

sunt închisă în ziua aceasta ca într-un salon de spital
în care izbucnesc artificiile chiar din plămânii fierbinţi ai pacienţilor
nu trebuia dragii mei să mă sărbătoriţi cu sângele vostru, le spun.
ochii mei văd doar umbrele dintre ţipetele isterice de lumină
văd doar întunericul din culoarea marginii
violetul

îmi aşez privirea pe linoleumul verde şi umed
din afară s-ar putea să părem de piatră.
dar afară, dragii mei, afară înseamnă doar un câine sătul lingând resturile noastre bolnave.
miroase a toată lumea aici. nu mă sărbătoriţi. am acelaşi nume cu voi.
sunt ion şi ioana
înghiţind ultima doză cu ultima ploaie.

culoarul acesta antiderapant mi-a salvat viaţa de câteva ori
acum îi urmez şerpuirea cu un fel de ciudă
sunt sigură că undeva există un capăt unde coridorul are ochii deschişi

acolo cineva mă aşteaptă cu numele său lipit de al meu.

câteva chestii. totul

felul în care o iei puțin înainte ca să te urmez
gândul că știi unde mergem și că mie nu-mi pasă
câinele vagabond care m-a privit în ochi
ca un câine pe un alt câine
un fel de mirare că poate să-ți fie frig
tocmai ție care arzi din toate febrele lumii
explozii mici tactile sub atingerea ta
mușcătura până la sânge
sângele însuși 
puțina liniște dintre respirații
timpul tău expirat singurul ce mi-a rămas

te recompun din urmele albe ale dezastrelor

mă simt ca o tulpină înmugurind în zid
simt pulsul vieţii amplificat cu tine
aici printre bătăile inimii trece metroul 

trăiesc
și sunt nemuritoare
te răscolesc cu rădăcinile mele de ciment
îţi compun simfonii
sparg dărâm construiesc mă înnoiesc
evit să te nasc
încerc să te recompun din urmele albe ale dezastrelor

în oasele mele ceva casant
îmi subminează zborul
scheletele noastre fac dragoste
nemurirea noastră face dragoste
dragostea noastră face dragoste
noi
la capătul lucrurilor care fac dragoste
icnim eliberaţi în acest orgasm din care lumea întreagă iese epuizată

mi-e dor de o câmpie

îmi amintesc bine lucrurile care nu mor. toate au umbre ciudate
şi seamănă izbitor cu aceşti copii bolnavi
supravieţuitorii avorturilor
ei sunt eroii mei

mi-e dor de Dumnezeu şi de o câmpie

îmi despletesc părul
și îţi dau voie să mă ucizi
o dată
de două ori
de o mie de ori
apoi îţi povestesc cum a fost
tu înnebuneşti
acum vezi bine câmpia aceea
înnebuneşti aşa cum eşti
în pielea goală
cu mine ca o iederă devorându-te

sevraj

nu știu ce să fac cu miezul meu. îl smulg el crește la loc
mă sfâșie cu incisivii tăi
e ca un câine ce crește în mine
un câine cu numele tău adorat

azi încerc să respir. trag aer în piept. aerul miroase a tine
a urină de lup
eu miros cumplit a femeie a ta
îmi smulg pielea
îmi smulg amprentele
îmi smulg sufletul animal

nu știu ce să mă fac cu miezul ăsta al meu 
care pârjolește câmpiile și seacă fântânile

nu știu ce să fac cu setea aceasta cumplită de tine 

mă tem ca un câine

mă tem ca un câine. tot ce strig cu vocea mea răgușită se transformă în lătrat
mă auzi tu
și tu
și tu
dar nimeni nu înțelege nimic.
cauza morții e scrisă cu litere ciudate pe un perete de la metrou
e așteptarea aceasta dintre stații când asculți bach
când știi că trebuie să cobori și să mergi
și mersul tău te face să pari imbecil
ratat și singur
mersul tău te transportă în afara ta
de aceea ai început să alergi de la o vreme
și fuga ta se preface în roată
și roata se învârte puțin și după ce tu nu mai ești

asta e singura ta consolare
că roata se mai învârte și după.

habar nu am ce înseamnă dragostea

habar nu am ce înseamnă dragostea. poate e atingerea asta a ta despre care nu știi nimic sau felul în care desfaci tu ciocolata din staniolul strălucitor felul în care îmi spui să rămân încă o clipă sau poate că e glasul tău când îmi povestești despre stele care s-au stins poate e doar simpla bucurie că știu că exiști undeva  la capătul lumii

habar nu am ce înseamnă dragostea. dar cu siguranță știu ce însemni tu.