sub plânsetul anei geme un oraş de tăcere
liniştea ţi-a intrat de la o vreme în carne
gândurile ei simple ţi se strâng pe suflet ca o piele de animal.
zadarnic reciţi poemul împotriva ploii
de undeva dintre coastele tale cresc ziduri
aici sunt Eu cea care am în fiecare zi un alt nume
şi o altă moarte pe chip
mă ridic puţin pe vârfuri îţi fac un semn pe frunte
doar ştii că nu mai pot să te strig
de când şarpele negru cu galben mi-a oferit mărul
de când ca orice femeie am născut în fân
de când tu m-ai zidit aici şi m-ai numit ana
când încă numele meu era
eva maria
sau ioana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu