poem scris acasă la M pe când toată lumea dormea

sunt pe urmele timpului meu ca un ogar ce hăituiește vânatul. oamenii dorm. mâine e sărbătoare.

nimeni nu-și aduce aminte să moară. M îmi strigă ceva. cred că-mi strigă liniștea. o prind repede din mers și o transform în stană de piatră.

de câte ori plec mor ca oricine. de aceea am hotărât să nu mai plec să rămân în fiecare loc definitiv până când toate locurile vor fi ale mele. orașul în care m-am născut e aici în toate orașele lumii.