miercuri, 19 iunie 2013

sunt atât de simplă

sunt atât de simplă. totul se întâmplă în tine
am în brațe toți copiii lumii
îi alăptez până mor


tânjesc după pașii tăi amorțiți
tânjesc după respirația ta întretăiată

am doar o clipă să te întâlnesc
o clipă după care stăpânii lumii
mă vor striga ca pe o sclavă
doar o clipă de libertate extremă
în care nu găsesc altă cale în afara ta

sunt atât desimplă
atât de aproape de tine
ca o apă limpede lângă o sete

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu