avertismentul

mă avertizase cineva că n-ar fi prea bine să mă plimb aşa pe străzi cu ochii larg deschişi
că aş putea să văd cum trec vagoanele pline cu gândurile obscene ale călătorilor.
între timp eu văd lucruri obișnuite care muşcă din oameni
ca într-un insectar imens care le ţintuieşte zborul

tu eşti norocos. ție nu-ți pasă. treci prin noi cu un fel de orbire strălucitoare.
ţii în mână un şoim care de aici seamănă cu o torţă neagră.
parcă tot oraşul e un şoarece galben de jucărie care fuge mecanic de sub privirea mea 

de sub pânda  giganticei păsări de pradă.

noaptea am putea crede că visurile ne restabilesc reperele

că ne aduc acasă trupurile înstrăinate şi suprapopulate de urme

că reuşesc să sfărâme zidul de carne din vagoanele care ne-au sudat pe retină o zi prea lungă

dar nu

noaptea un şoim tânăr ne smulge sufletele şi le dă orbilor