spațiu între clipe

patul mi se lipeşte de oase. nu mă ridic. respir cu tot cu grilajul din fier forjat.

îmi amintesc mâinile tale scoţând din mine dragostea ca dintr-o fântână.
mi-e sete.
setea urlă. setea îmi arde creierul. setea îmi muşcă buza.
mă iubesc cu setea mea de tine. nu mă iubesc singură.
tu nu ştii cum e asta
tu nu ştii cum e să ai o pătură în carouri în loc de piele
nu ştii cum e la duşuri
cum e să te trezeşti cu moartea în mâini şi să nu ştii unde s-o laşi.

mi s-a topit şi ziua asta în piept. ziua e un tren intercity care nu opreşte aici.

las un spaţiu între clipe ca între vagoane. nu plâng. 
tristeţea nu-mi trebuie pentru plâns
îmi trebuie ca să te văd.