”o, aşteptarea nu va înceta cînd ne vom vedea
n-am să pot ascunde că eu sînt omul vărgat,
omul bătut cu vîna de bou a aşteptării
uneori îmi eram recunoscător pentru clipele în care mă înstrăinam de tine
pentru furiile false pe care le simţeam împotriva ta
pentru că puteam să mai respir prin aşteptarea care ne despărţea;
alteori cînd te îmbrăţişam
era un fel de spasm
ca un înecat care încă scoate aer din gură
ca un mort de foame care încă înghite în sec
nimic frumos nu avea aşteptarea mea
în ochii mei se reflecta ceva din lumea din jur
şi puţin din treaba pe care o făceam mecanic
dar în spate era perdeaua monstruoasă a aşteptării, era
cataracta din ochii cîinelui bătrîn
mi-era imposibil să mă uit la cineva
imediat şi-ar fi dat seama
ăsta aşteaptă,
nu vă bazaţi pe el
e atins de aripa aşteptării
aşteptarea, accelerator de particule şi groapă de mraniţă,
căutarea umbrelor în carul cu noapte
aşteptarea, zeci de maşini încremenite într-un accident monstru, asta e casa ta
ştiam că atunci cînd vorbim sau cînd ne scriem
urmele strategiei de supravieţuire pe timpul despărţirii nu dispar
cînd vorbeşti din interiorul aşteptării
orice deschidere se plăteşte,
a doua zi eşti mahmur ca după băutură -
tu aştepţi, aşa că stai la locul tău
dacă te apuci să zburzi mîine n-o să poţi mişca un deget
fără să urli de durere, deci:
bine, am treabă acum, hai, mai vorbim,
la revedere
asta era,
nici tu nici eu nu mai puteam deschide ecluza
pentru că după ce celălalt ar fi plecat
cînd cuvintele lui s-ar fi stins
noi am fi muncit o noapte întreagă pentru a ne
baricada la loc împotriva potopului
ajungi să nu mai poţi face asta
te dor pur şi simplu toate oasele
şi îi spui în gînd omului pe care îl iubeşti
de ce, de ce mi-ai rupt toate oasele,
nu cu supărare
pur şi simplu ca să mai stăm de vorbă
nu ştiam dacă nu am murit aşteptînd
dacă aşa stăteau lucrurile, atunci aşteptarea mea nu mai avea nici un rost
puteam să mă ridic şi să plec
să-mi văd de moarte ca de o mică grădină”
n-am să pot ascunde că eu sînt omul vărgat,
omul bătut cu vîna de bou a aşteptării
uneori îmi eram recunoscător pentru clipele în care mă înstrăinam de tine
pentru furiile false pe care le simţeam împotriva ta
pentru că puteam să mai respir prin aşteptarea care ne despărţea;
alteori cînd te îmbrăţişam
era un fel de spasm
ca un înecat care încă scoate aer din gură
ca un mort de foame care încă înghite în sec
nimic frumos nu avea aşteptarea mea
în ochii mei se reflecta ceva din lumea din jur
şi puţin din treaba pe care o făceam mecanic
dar în spate era perdeaua monstruoasă a aşteptării, era
cataracta din ochii cîinelui bătrîn
mi-era imposibil să mă uit la cineva
imediat şi-ar fi dat seama
ăsta aşteaptă,
nu vă bazaţi pe el
e atins de aripa aşteptării
aşteptarea, accelerator de particule şi groapă de mraniţă,
căutarea umbrelor în carul cu noapte
aşteptarea, zeci de maşini încremenite într-un accident monstru, asta e casa ta
ştiam că atunci cînd vorbim sau cînd ne scriem
urmele strategiei de supravieţuire pe timpul despărţirii nu dispar
cînd vorbeşti din interiorul aşteptării
orice deschidere se plăteşte,
a doua zi eşti mahmur ca după băutură -
tu aştepţi, aşa că stai la locul tău
dacă te apuci să zburzi mîine n-o să poţi mişca un deget
fără să urli de durere, deci:
bine, am treabă acum, hai, mai vorbim,
la revedere
asta era,
nici tu nici eu nu mai puteam deschide ecluza
pentru că după ce celălalt ar fi plecat
cînd cuvintele lui s-ar fi stins
noi am fi muncit o noapte întreagă pentru a ne
baricada la loc împotriva potopului
ajungi să nu mai poţi face asta
te dor pur şi simplu toate oasele
şi îi spui în gînd omului pe care îl iubeşti
de ce, de ce mi-ai rupt toate oasele,
nu cu supărare
pur şi simplu ca să mai stăm de vorbă
nu ştiam dacă nu am murit aşteptînd
dacă aşa stăteau lucrurile, atunci aşteptarea mea nu mai avea nici un rost
puteam să mă ridic şi să plec
să-mi văd de moarte ca de o mică grădină”
Așteptare - Cătălin Pavel, din volumul din "Altera Pars", editura ATU, Sibiu,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu