despre mine nu știu. dacă ar ploua ți-aș spune: plouă. dar nu.
nu pot să-ți spun mare lucru despre mine acum.
totuși am făcut un semn mic. așa cum îndoi un colț la o carte ca să știi unde ai rămas
eu am marcat clipa în care ne-am despărțit atunci în aeroportul arlanda
ca să țin minte până unde am trăit
în rest sunt bine.
îmi rătăcesc cheile ochelarii poșeta
caut mereu câte un obiect sau câte o ființă
îmi rod unghiile
ascult bach dintr-un fel de superstiție
așteptarea nu mi se pare nici mai lungă nici mai scurtă decât de obicei
cred că e una absolut normală un soi comun de așteptare
nimic deosebit nefiresc
nimic care să pună în pericol vreo clipă sau alta
timpul împletește coșuri imense de răchită la capătul lumii
zidește și dărâmă înmulțește și împarte întruna
mie nu-mi rămâne nimic de făcut decât să îndoi cîte un colț
în caz că vreau să-mi amintesc unde am rămas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu