luni, 13 mai 2013

Adnana



Adnana nu era numele ei adevărat. Îl inventase odată într-un compartiment clasa a doua în una din multele ei călătorii de-a lungul şi de-a latul. Dar era şi Adnana, de asta eram sigură. Era ca şi cum în ea ar fi locuit o panteră, o cadână şi o tornadă. Te ataca, te vrăjea, te lua pe sus şi te purta în cele mai nebănuite locuri, apoi te lăsa. Din momentul acela începeai s-o cauţi, să-ţi fie dor de ea.
Nu-i era niciodată teamă de nimic în afară de propriile ei dorinţe şi vise.
“Eu sunt Adnana, frumoasă deşteaptă şi ultramodestă după cum se vede”, era felul ei de a se prezenta când era agăţată prin trenuri de diferiţi tipi. Nu puteai s-o ştii. Nu puteai să-i prinzi spiritul pentru că era într-o continuă mişcare.

Câteodată ochii ei negri intenşi şi foarte bine conturaţi se tulburau. Parcă o străbătea o umbră şi se înnegura toată. Nu plângea niciodată, deşi cred că uneori plângea pe dinăuntru în felul ei, ca o felină periculoasă.
Atunci se schimba de veşnicii ei blugi îşi punea o fustă lungă, lungă până la călcâie, îşi lua rucsăcelul verde închis de care nu se despărţea niciodată şi pleca. O puteam găsi în biserică prăbuşită lângă o icoană rugându-se. După foarte mult timp se ridica şi se închina până la pămînt, apoi puteam să ieşim. Mi-e dor de crucile ei uriaşe însemnând aerul de la frunte până la tivul fustei de sub care i se zăreau puţin bocancii.

Adnana dansa întotdeauna singură . Toată lumea o privea şi o aplauda în timp ce dansa altfel. Era altfel. Îşi elibera părul greu şi negru ca noaptea din strânsoare şi dansa cu el. Cu propriul ei păr care-i mângâia umerii nefiresc de firavi.
“Nu mă iubeşte nimeni”, îmi spunea uneori. “ăştia mă privesc ca pe o ciudăţenie pentru că îndrăznesc mai mult decât ei.”
“Eu te iubesc” aş fi vrut să-i spun, dar nu i-am spus niciodată. Cred că asta ar fi speriat-o cu adevărat. De altfel cred că mă iubeam mai mult pe mine, cea care eram în prezenţa ei polarizatoare.

Îmi plăcea enorm să fugim de la cursuri, să ne ascundem prin cafenele, să ne plimbăm agale prin ploaia torenţială râzând în hohote de cei care se ascundeau de stropi, să facem curăţenie şi mâncare bătrânilor bolnavi şi singuri, apoi să-i ascultăm povestind, să polemizăm pe tot felul de teme religioase după vreo şedinţă a Aociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, la sfârşitul căreia ea zâmbea şi-mi spunea calm “o să ajungi în iad, mormoloc.”

Uneori dispărea câteva săptămâni; atunci ştiam că a plecat la vreo mănăstire. Când se întorcea de obicei îmi spunea unde a fost, dar nu-mi povestea nimic. O vedeam doar mult mai împăcată şi luminoasă.

Rareori se întâmpla să-şi pună fusta mini şi ciorapii plasă. Era foarte frumosă aşa când îşi arăta picioarele lungi şi puternice, talia foarte subţire. Dar atunci era cel mai puţin ea. Şi ştia asta. Juca doar un rol numai şi numai de dragul de a ieşi din propria-şi piele smeadă. la sfârşitul unei asemenea zile devenea întotdeauna foarte tristă. Ca şi cum ar fi suferit un mare eşec. nu îndrăzneam niciodată s-o consolez. Nu poţi să consolezi o panteră. Nici o tornadă. După un timp se smulgea singură din starea asta şi văzând că m-am întristat îmi spunea : “Hai mormoloc, că sunt unii mult mai trişti ca noi”
Pe ei îi iubea cu adevărat. Nu ştiu nici acum cum reuşea din sărăcia în care trăia să împartă mâncare şi jucării copiilor de la orfelinat, de unde făcea rost de haine pentru săraci şi bolnavi, cum de zilele aveau pentru ea mult mai multe ore şi în sufletul ei încăpeau toţi cei care nu veau alt “acasă”

Cel mai dor îmi e să primesc flori de la ea. Cred că nu puteai s-o vezi vreodată fără un fir de floare în mână. Pentru dăruit.

Dacă mă gândesc bine nu ştiu cine era Adnana. Dar cred tot mai mult că ăsta era numele ei adevărat.

5 comentarii:

  1. Buna, eu sunt Adnana :) Scrii foarte frumos.

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca ma gandesc mai bine, cred ca noi femeile ne regasim in textul tau intr-o oarecare masura. Frumos, foarte frumos.

    RăspundețiȘtergere
  3. Faine fatuce a zamislit Dumnezeu asta: una scrie al dracului de bine iar cealalta se lasa scrisa :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Faine fatuce a zamislit Dumnezeu asta: una scrie al dracului de bine iar cealalta se lasa scrisa :)

    RăspundețiȘtergere