pot să mişc. îmi simt trupul strâmtorat între pereţii privirii lui M
e la căpătâiul meu şi mă imploră ceva. nu pot.
zâmbesc din trupul ioanei.
zâmbesc dintr-o mie de trupuri
dintr-o mie de femei
toate cu sexul dezvelit pe câte un pat de spital.
M șoptește ceva
dar eu nu înţeleg ce.
cred că se roagă în felul ciudat al însoţitorilor
cu spatele la mine se roagă.
e prea înalt de-acum
nu mai ajung la chipul lui prelung ca o stalactită.
M îngheaţă în mine mă înveleşte cu propria lui spaimă
îmi apasă degetul pe buze
în semn de orice. tac. mă întind
până dincolo de salon
de spital
de oraşul acesta
dincolo de toate oraşele şi satele prin care am trecut vreodată.
pot să mişc. dar nu o fac.
rămân în moarte cu o indecenţă stranie.
rămân aici unde ştiu că M nu mă poate ierta.
pielea lui friabilă sângerează
îi ghicesc viitorul în picăturile de sânge
care-i cad ca nişte flori pe cearșaf.
deodată mă sărută cu buzele lui foarte portocalii
mă sărută prelung şi solar. M e tot oranjul din mine
pot să mă mişc dacă vreau. dar nu o fac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu