ieri am vorbit despre tristețe râzând. nu vorbeam despre oameni. doar despre tristețe. ea părea frumoasă subtilă. aveam grijă să o descriem în cuvinte potrivite. lăsam pauze lungi între vorbe. tăcerea dintre noi se multiplica imediat. aveam deja milioane de tăceri care colorau noaptea. păream mai tineri. eram mai liberi.
luna se proptise de fereastra ta.mi-ai spus că e apetisantă. am privit-o și eu. era.
am continuat cu tristețea noastră argintie. tristețea noastră strălucitoare.
singurătatea mea se pitise în colțul lumii. poemul era cald cu o rimă liniștitoare. între timp creșteau cuvintele în mine ca niște umbre pe zid. dansau în ritmul tău. dansau cu trupurile lor ascuțite și mă zăpăceau.
am privit apoi toată noaptea Melencolia lui Dürer. într-adevăr, scara duce spre cer
Pe scara asta nu urca nimeni. Este o scara cu sens unic. Pe ea, din cand in cand, coboara cerul in noi...
RăspundețiȘtergere