m-am dezobișnuit de mult să număr pașii. parcă dintotdeauna aștept lifturile astea ruginite să mă urce în cer. ele întârzie mult. atât de mult încât uit că aștept.
azi e sâmbătă și nu mi-e deloc teamă. vin în fața voastră și spun: hi, I'm ioana and I'm not afraid.
suntem mai mulți adunați aici într-un soi de neînfricare. am așteptat dar nu mai așteptăm nimic.
suntem aici în tăcere arzând ca niște făclii în noaptea celor fără memorie
suntem aici mistuind dureri despre care unii habar nu au că există
suntem aici apucând întunericul cu dinții sfâșiind noaptea ca pe o placentă uriașă
ca să ne naștem în zori în ceața lumii când încă nimeni nu plânge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu