nu suntem triști

ooamenii trec strada. trec viaţa. uneori pe roşu. lucrurile acestea se întâmplă pur şi simplu. din neatenţie. din grabă. ai fi crezut că ţie nu. că li se întâmplă doar altora.




apoi vine M. mă întreabă ce mai fac. el ce mai face. el are alte priorităţi acum. de fapt pe cine ar mai interesa azi ceva despre aristotel. pe mine m-ar interesa. bine. doar pentru că suntem prieteni îmi vorbeşte puţin despre aristotel. altfel nu şi-ar mai răci gura de pomană. morţii cu morţii îmi spune.




nu suntem trişti. M nu e trist.




într-un mod straniu M e mereu grăbit. să nu-l reţin. mai bine îmi povesteşte despre vecinul lui care s-a sinucis cu detartrant. spăla weceul şi chiuveta. eu nu aş face una ca asta. nici eu. M nu e trist. e puţin grăbit. nişte chestii. totuşi de ce m-am sinucis în felul acesta cam ca o proastă. îi spun că nu ştiu. el are oricum alte priorităţi, treaba mea. eu nu mai am nicio prioritate. de aceea.






aş vrea să-l întreb despre vise. ştiu că e tare în vise. imaginaţia lui e scara mea de incendiu. nu îndrăznesc să-l întreb. îl las să-mi vorbească despre realitate. e grea ca o ancoră.






aş vrea să ştiu dacă de la fereastra lui se vede marea. el nu mai termină cu vecinul cu detartrantul. probabil că nu. îmi imaginez totuşi că vede marea atunci când îmi vorbeşte despre aristotel. şi asta numai pentru că suntem prieteni. şi numai foarte puţin.