am răspândit căteva poeme de dragoste prin trenuri. lumea merge mai repede

am adormit pândind respirația ta aspră.
umărul tău arămiu între coapsele mele. mă strâng în jurul tău. numai în jurul tău.


acasă e o clipă. e secunda asta despre care bănuim că există

totuși

sunt câteva lucruri despre care nu vom vorbi niciodată.
atingerea perfectă neîncăpătoare
nevoia mea inexplicabilă de a locui numai în tine
trupul tău solar lucios încordat în pântecul meu
ochiul tău viu prea viu ca să-l privesc fără să înnebunesc
umbra ta înălțându-se peste toate straturile de teamă ca un cer plin de o ploaie binecuvântată

noi nu existăm. singurătățile noastre ar putea să ne avorteze oricând.
desenez repede un uter pe asfalt.
treci tu cu roata dințată. îmi smulgi un strigăt.
îmi amintesc că noaptea doare mai tare.
habar n-am ce se naște din noi. poate că vom afla mai târziu
când vom fi foarte bătrâni
și ne vom iubi cu ultimile puteri.
când vom muri respirându-ne unul pe celălalt
într-un sărut nesfârșit.


luni va fi prea târziu. dar azi lucrurile sunt perfecte și absolut neîntâmplătoare.