miercuri, 22 ianuarie 2014
ignore myself
dai
ignore şi te alienezi liniştit. dintr-odată ai tot timpul din lume sau
l-ai pierdut pe tot, nu mai contează de vreme ce lumea stă suspendată de
sfoara şi săpunul pe care ţi le-ai pregătit în caz de urgenţă. au
trecut şi urgenţa şi cazul, te-ai ales doar cu un blog plin de versuri
penibile din care mai poţi să citezi uneori mimând normalitatea. dar
esenţa realităţii s-a concentrat în tubul acesta letal de pastile care
te vor scoate într-o zi din situaţie. dacă ştii când vine acea zi eşti
un norocos. până atunci îţi lingi laşitatea pe bot înghiţindu-i
putoarea. lehamitea ţi se întoarce uneori împotrivă devenind în mod
paradoxal motivantă. vrei să vezi dacă mai poţi. cât mai poţi. şi nu e
vorba de vreun tip de masochism, ci de o pură curiozitate. mai dai o
dată ignore all şi zâmbeşti . ţi-a mai rămas totuși un ultim buton despre care
nu ştii încă nimic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu