știi atunci când am vorbit despre moarte nu mă gândisem nici o clipă la a ta. moartea era doar a mea.
tu nu ai un M în palmă. ai o altă literă mai tragică. o literă fără
liniște. una care vorbește singură despre tot felul de chestii exact ca
semnele chinezești care sunt pur și simplu povești despre lucruri. mai
ales despre copaci și despre oameni de ne-am mirat noi că toate
caracterele încep cu semnul pentru copac. și omul e ca un truchi fără
crengi.
omul e mai puțin decât un copac în orice limbă.
de aceea nu poate nimeni ghici în palma ta. nu poate să știe nimeni
nimic despre tine. doar eu am observat că ești nemuritor și am tăcut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu