încerc
să nu-mi mai amintesc acele vise ghimpate din care tu evadai miraculos
lăsându-mi tatuate pe coapse poeme scrise cu literele tăioase din
oglindă.
deşi nu mă mai aude nimeni recitesc poemul cu voce tare. sună ca un
verdict.
orice aş spune până la urmă s-ar auzi doar o singură vocală. un
rotocol de ceaţă portocalie.
nu mă mai îngrijorez de la un timp
câteodată ajunge să-ţi rostesc numele. e ca o parolă cu semitonuri fierbinţi
cred că am uitat visul tot încercând să-ţi prind chipul.
ţi-am spus. nu mă mai îngrijorez de la un timp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu