nimic de spus

de fapt nu voiam să-ţi spun mare lucru.
stăteam pur și simplu complet goală în faţa ta.
ceasurile inventaseră un timp ciudat
graţios
clipele dansau în noi ca nişte balerine roşiatice


uneori nu înţelegeam un gest
alteori nu înţelegeam pauza de tăcere
inexplicabil
muzica exista în tot acest timp


de fapt amândoi uitaserăm toate cuvintele
în locul lor comunicam prin umbre
lumea se pitise cumva în spatele tău
eu o întrevedeam doar din când în când
mă făceai mereu curioasă
ne jucam. bineînţeles nimeni nu înţelegea nimic
ei ne pregătiseră locurile pe câmpia de cruci
dar noi ne jucam până la capăt
muşcam din teamă ca dintr-un măr
făceam copii din flori
făceam întuneric de câte ori aveam chef să ne umplem de forme ciudate.

de fiecare dată când ne iubeam tulpinile lumii creşteau
noi mai aveam foarte puţin până la cer
comunicam prin explozii mici de seminţe
apoi ne refugiam în greieri
și cântam. cântam neîncetat
în lanul fierbinte de floarea soarelui

poem pentru luni dimineața

aş purta un revolver
în buzunar. 6 gloanţe. toate pentru mine.
aş muri de mai multe ori. de fiecare dată
împuşcată în tâmplă.
ar mirosi fad a sânge
a luni dimineaţa când oamenii mai comandă
încă o cafea la barul instituţiei.
mi-aş aminti că nu mai pot să iubesc. asta e toată fericirea. am consumat-o pe toată într-o singură zi
sau mă rog, poate chiar într-o singură clipă. într-o duminică.

marea mea dragoste singura mea dragoste mi-a dăruit un revolver. îl port în buzunar. luni. e o zi bună. o zi oricum cu un glonte pe ţeavă.

spațiu între clipe

patul mi se lipeşte de oase. nu mă ridic. respir cu tot cu grilajul din fier forjat.

îmi amintesc mâinile tale scoţând din mine dragostea ca dintr-o fântână.
mi-e sete.
setea urlă. setea îmi arde creierul. setea îmi muşcă buza.
mă iubesc cu setea mea de tine. nu mă iubesc singură.
tu nu ştii cum e asta
tu nu ştii cum e să ai o pătură în carouri în loc de piele
nu ştii cum e la duşuri
cum e să te trezeşti cu moartea în mâini şi să nu ştii unde s-o laşi.

mi s-a topit şi ziua asta în piept. ziua e un tren intercity care nu opreşte aici.

las un spaţiu între clipe ca între vagoane. nu plâng. 
tristeţea nu-mi trebuie pentru plâns
îmi trebuie ca să te văd.

acadele

eu dorm la margine. îmi iau somnul în serios.
nimeni nu iubeşte pe nimeni. 
am primit un tricou roz
îl păstrez în şifonier
uneori îl privesc ca pe o floare împăturită la dungă

nimeni nu iubeşte pe nimeni nu iubeşte nu.
îmi repet ca să adorm mai repede. 
îmi scriu singură reţete cu xanax în trei exemplare
cel roz rămîne la mine. îl privesc ca pe o acadea.

în maşină am AC. şoseaua e întotdeauna umedă noaptea. 
sunt ape care ţâşnesc de undeva în neştire. 
tramvaiele se cuminţesc seara ca nişte gigantice râme galbene.

îmi amintesc sărutul pe linia albă continuă. 
întotdeauna am ştiut că va exista un sărut înainte de moarte
am ştiut de marea libertate în loc de dragoste. 
am ştiut că nimeni nu iubeşte pe nimeni nu iubeşte nu.

am primit o bomboană neagră. nu o înghit. 
parcă ar fi o pisică încolăcită pe limbă. fac 10 paşi înapoi
pentru orice eventualitate
adorm.

indescifrabil

încăpeam cu toţii în burta acestei dureri
când ne era teamă, desigur cântam
uitam mereu cuvintele
întunericul sfâşia tot a doua clipă, cea fără soţ.

toate acestea ni se păreau străine. eram stingheri
privindu-ne goi nu ne mai recunoşteam rănile

până la urmă eram întrebaţi.
semnam pentru orice eventualitate 
indescifrabil

nu ne ştia nimeni

când ne era teamă, desigur cântam

11. să nu-mi fie teamă să nu-mi fie teamă să nu-mi fie teamă

să nu-mi fie teamă

am scris asta de zeci de ori pe pagina de caiet dictando
până am înțeles că teama e un animal.
am îmblânzit-o. cai verzi pășteau liniștea mea cea nouă strălucitoare

am găsit un mod în care să plec și totuși să rămân
un mod în care să fentez existența
așa cum făceai tu când lipseai de peste tot
eu în schimb nu lipsesc de niciunde
e un privilegiu să te strecori printre straturile acestui meninge imens
să fii acolo în mijlocul lucrurilor
inert fără nici un rol
călărindu-ți teama ca pe un dragon muribund
ce se târăște prin aorta tot mai îngustă a  lumii 

12. post - i.

1. să nu mai pierd nici o clipă
2. să visez ca o nebună
3. să nu las spații goale
4. să plâng numai când toți oamenii dorm
5. să uit
6. să nu uit
7. să-mi călăresc singurătatea  ca pe un cal nărăvaș. să o supun.
8. să las urme. să las măcar o singură urmă
9. să  împletesc clipele. una pe față una pe dos până ajung la tine. până ajung undeva
10. să nu las spații goale