drumul ia tot

citești un poem și știi că ai mai fost acolo. trece un om prin fața ta și din oboseala lui faci  un cerc și te joci.

au dispărut toate bicicletele din lume. au dispărut toate umbrelele. acum stai în picioare și din tine crește un zid. ai știut când te-a zidit. erai acolo și încercai să nu mai plângi să nu-l mai superi cu atâtea incertitudini și cu atâtea cuvinte.

omul rămâne în tine și nu te întrebi până când. pentru că ești muiere și nu știi că timpul contează. viața nu e decât o înșiruire de clipe. tu ca o idioată crezi că e o înșiruire de lacrimi. mereu scotocești prin durere ca printr-un cufăr vechi. scoți rochia de mireasă. o porți zi și noapte până orbești. te joci de-a mama și de-a tata.

drumul e lung. drumul ia tot.

tăcerea nu-i pentru oamenii singuri. ei au cântece neasemuit de frumoase. ei păzesc armoniile lumii.

omul trece prin tine. din carnea ta cresc flori și tu nu te întristezi și nu te alungi din lucruri 
ci te lași în somnul lui oricât ar fi el.

violet

să zicem că exiști
și că nu ai nicio treabă
intru în gândurile tale
ca într-o galerie de artă
admir ore în șir violetul
închis în rama aceea apoasă.
adorm pe banca de piatră
știind că tu ai insomnii
dorm cu somnul tău
și visez pentru tine.

câteodată lumea te întreabă de mine
doar așa din politețe.
tu nu-ți mai amintești decât tabloul cu brândușe.
nu știi ce să spui
lumea crede că nici nu exist. lumea știe mai bine.

de fapt e iarnă. totul e alb. doar violetul
e violet.

nu-mi fac iluzii

plânsul meu de acum e inutil. e doar un rest de întuneric din vremea când eram oarbă. de la un timp cred în iarbă. cred în floarea asta crescută în zid.

 nu știu cum fac dar simt că mai este atât de puțin încât nu mai trebuie să ne îngrijorăm. 


sirenele ambulanțelor zbiară toate în mine. îmi fac mii de cruci. aștept un înger care să-și caute omul. aștept cu nările în vânt ca un animal singuratic.

despre pacea aceasta nu mi-a vorbit nimeni. sunt prinsă aici în cuiele nopții.

nu-mi fac iluzii dar mă gândesc la tine ca la o fântână. setea mea te salvează.

de la o vreme nu ne mai  vede nimeni așa cum suntem cu îngerii în cârcă. 

ce-ar fi să murim deodată ca niște lumânări ce se sting din același expir.

plus infinit minus unu

azi am citit un poem. nu am mai citit nimic de atunci de când poștașul mi-a adus vestea aceea despre tine

eu nu mai citesc scrisori. nimic nu mă poate atinge. duminică aflu tot felu de chestii direct de la Dumnezeu.

în rest liniște

gunoierii duc toate poemele necitite și toate scrisorile.

am un elan care-mi spune ora exactă. accept. am un câine insomniac. tace și privește spre lună. 

lucrurile o iau razna când le măsor.

cât fac plus infinit minus unu. mă gândesc la un pește. nu știu de ce.

12. jazz la radio guerrilla

când te aștepți mai puțin lumea începe să pâlpâie încet
ca o lumânare din aia mică pe care o puneam noi să ardă când ascultam jazz la radio guerrilla
lucrurile bune vin pe neașteptate
ca moartea
pe care deși o aștept de când mă știu
mă ia mereu prin surprindere
și mor de o mie de ori
la fel de mirată
la fel de nesigură
în obscuritatea ciudată întreruptă doar foarte puțin
de  lumânarea aia a ta care arde nu se știe cât
după ce noi adormim

n-o să-ți vină să crezi

cineva îmi fură tălpile când dorm. cineva îmi fură globii oculari
îmi fură linia vieții din palma stângă.

n-o să-ți vină să crezi ce greu e aici noaptea fără tine

singurătatea se coace în trupul meu pe cale de dispariție.
(dacă ai ști cât tânjesc infirmierele după singurătatea noastră. cât de teamă le este să plece acasă.)

în zori ies în curte apoi trec prin pădure
trec prin fiecare copac și în fiecare mă rog să fii un cireș.
apoi îmi iau lumea în cap.
ocolesc prin ierburi înalte cât oamenii
ocolesc prin mări și peste coline
ocolesc prin câini și prin adăposturi.

nu ajung la timp înapoi
întotdeauna ajung 
când tu nu mai ești.

nu suntem triști

ooamenii trec strada. trec viaţa. uneori pe roşu. lucrurile acestea se întâmplă pur şi simplu. din neatenţie. din grabă. ai fi crezut că ţie nu. că li se întâmplă doar altora.




apoi vine M. mă întreabă ce mai fac. el ce mai face. el are alte priorităţi acum. de fapt pe cine ar mai interesa azi ceva despre aristotel. pe mine m-ar interesa. bine. doar pentru că suntem prieteni îmi vorbeşte puţin despre aristotel. altfel nu şi-ar mai răci gura de pomană. morţii cu morţii îmi spune.




nu suntem trişti. M nu e trist.




într-un mod straniu M e mereu grăbit. să nu-l reţin. mai bine îmi povesteşte despre vecinul lui care s-a sinucis cu detartrant. spăla weceul şi chiuveta. eu nu aş face una ca asta. nici eu. M nu e trist. e puţin grăbit. nişte chestii. totuşi de ce m-am sinucis în felul acesta cam ca o proastă. îi spun că nu ştiu. el are oricum alte priorităţi, treaba mea. eu nu mai am nicio prioritate. de aceea.






aş vrea să-l întreb despre vise. ştiu că e tare în vise. imaginaţia lui e scara mea de incendiu. nu îndrăznesc să-l întreb. îl las să-mi vorbească despre realitate. e grea ca o ancoră.






aş vrea să ştiu dacă de la fereastra lui se vede marea. el nu mai termină cu vecinul cu detartrantul. probabil că nu. îmi imaginez totuşi că vede marea atunci când îmi vorbeşte despre aristotel. şi asta numai pentru că suntem prieteni. şi numai foarte puţin.