entre dos aquas

Văd Pantera Lumii adulmecând pielea gândului tău

într-o noapte cu ritm de flamenco,
simt amprenta fierbinte iscodind în bemol
revolta cu piept de femeie

Cât de aproape îmi ești după ploaie
când în șuvoaie
dansează umbrele morților !

sunt aici. online

sunt aici. cu toate lucrurile înflorind în mine. sunt aici. am noroc. în jurul meu se vindecă toate secundele soarele doboară nopțile cu un țipăt. pescărușii ciugulesc carnea ruptă a deznădejdii. am noroc. am ajuns aici în timpul tău. nu e nevoie decât să apăs pe un buton și totul devine real. de fapt realitatea e asta în care devenim ce vrem noi. miroase a liliac de undeva.

până la urmă am înțeles. ne mișcăm mult mai bine de când nu mai avem nevoie de trupuri. nu ne doare nimic. am devenit încăpători și excesiv de respirabili. ne suntem vitali unul altuia. înlocuim aerul înlocuim tăcerea cu aceste cântece vechi irlandeze despre tristețe și onoare.

să nu-ți fie teamă sunt aici. uneori nu poți să mă vezi. devin atât de singură încât nu mă vede nimeni. dar tu nu vei fi niciodată singur. sunt aici. sunt online.

poem de neînțeles

sfârşitul mi se pare o glumă. am juns la nesfârşire cu tine. acolo de unde nu ne putem întoarce.

imaginează-ţi umbra mea. imaginează-ţi dorinţa
forţa de neîndurat ce tinde să ne contopească
eu adică tu. 
eu învinsă în braţele tale
mâinile tale lungi îmbrăţişându-mă vegetal
iedera din copilăria mea îmbrăţişând clădirea bibliotecii judeţene. ţiganca aceea cu ochi de cărbune
sărutul ţigăncii carnea ei tare împotrivindu-se. eu. eu. adică tu.

nimeni nu va înţelege nimic din acest poem. 
pentru că uneori scriu poeme vegetale. scriu mărăcini. 
scriu despre tine dintr-o absenţă 
şi tu ştii că absenţa e mult mai lungă decât moartea 
tu ştii că îndur mirosul de alge din vara aceea pe care mi-o imaginez

dacă aş uita aş muri. să nu crezi că nu-mi dau seama de asta. 
în realitate respir prin fiinţa ta ca printr-un tub. 
o singură clipă de uitare m-ar putea ucide. 
în realitate exist pentru că exişti.

în realitate poemul acesta de neînţeles 
este un poem de neuitare.

foarte puține lucruri

e dimineaţă. noaptea a trecut ca un cal roşu. noaptea avea copite uriaşe care spărgeau caldarâmul. a plouat ca într-un film de felini pe care l-am văzut tare demult. întotdeauna ţin minte ploaia. ţin minte tristeţea.

probabil că mâine voi fi mai vie ca azi. sunt sigură că va observa cineva cum strălucesc toată ziua. roţi imense vor frăgezi lumea de sub noi. vom mușca amândoi ca dintr-un fruct. va curge puțin sânge dar nu-ţi fie teamă. eu sunt tot mai aproape de sângele tău.

îmi iau foarte puţine lucruri cu mine.


un om a sunat la uşa mea. mi-a cerut o bucată de pâine. l-am întrebat cum îl cheamă. nu mai ştia. nu se mai gândise la asta. i-am dat pâine și toate lucrurile. 

îmi iau foarte puține lucruri cu mine. doar un cântec irlandez și ploaia asta plină de urme.

m

am ajuns. lumea se divide întruna.

călătoresc cu ochii închiși. M e orb. alunec în orbirea lui

respir aspru.

e capătul lumii și oamenii nu au umbre

l-am prins pe M plângând. m-am prefăcut că nu exist. când oamenii plâng nu poți să faci nimic
decât să nu mai exiști.

poem negru pe alb

am obosit. oasele mele s-au surpat.
nu mai contează că sunt la trapez. că fac un salt mortal.
că mâine vor scrie despre mine toate ziarele.
poeţii vor recita câteva dintre poemele mele despre moarte. femeile îşi vor face câteva cruci rapide în sân.
nu mă doare nimic. sunt ca un flututre negru prins cu acul în tine.
tu eşti pagina mea albă. imaculat.
unde încep eu soarele se traduce în umbre.
vorbim aceeaşi limbă. flutura.
nu ne aşteptăm să înţeleagă şi alţii.
nu ne aşteptăm să murim de tot.
nu ne aşteptăm la nimic. decât la un cuvânt desăvârşit
scris cu sângele meu negru pe alb.

sunt oarbă ca un liliac

sunt oarbă şi nebună ca un liliac.

mă agăţ cu ghearele de cer.

casele plâng întoarse spre pământ.

aerul e întunecat şi isteric.

am puls.

cineva mă întreabă de tata. numele lui părăsit e scris pe o poză veche. el în halat alb zâmbind.

simt cum îmi cresc unghiile şi părul. celor morţi le mai cresc unghiile şi părul un timp.

tata era foarte cărunt. alb.

timpul se termină prea repede. înainte să înceapă.

nu-mi mai e teamă că sunt nebună. lumea toată e nebună

am învăţat pe de rost câteva formule de politeţe. mi-am asigurat o umbră de normalitate. am ascuns că scriu poezii. am ascuns cât am putut.

am puls. nimeni nu mă trezeşte cu forţa. somnul meu pare normal. ritmul meu normal. 

îmi ţin cât pot respiraţia ca să nu expir toată lumina din mine.

sunt oarbă ca un liliac. mă izbesc de singurătate. habar nu aveam că-i acolo.

înlocuiesc o rană cu alta. toate simţurile îmi sunt treze. e doar o comă a miezului. exclusiv. creierul meu stă să plesnească.
 
nu-mi mai e teamă că înnebunesc. am puls.