între mărăcinii timpului pot să te-aştept încă preţ de-un poem
la periferia unui cuvânt mai lung si sonor
mi-am construit cu răbdare cochilia ciudată
mă ascund
mă exhib
mă las căutată
dar nu pot să nu-ţi las un semn aici
la limita inţelegerii dintre specii
oricum
m-ar trăda vara aceasta
m-ar trăda frunza de dud
şi toţi melcii
m-ar trăda frunza de dud
şi toţi melcii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu