felul în care o iei puțin înainte doar ca să te urmez
gândul că știi unde mergem și că mie nu-mi pasă
câinele vagabond care m-a privit în ochi
ca un câine pe un alt câine
un fel de mirare că poate să-ți fie frig
tocmai ție care arzi din toate febrele lumii
toate acele mii de explozii tactile pe care mi le provoci oricând
mușcătura până la sânge
sângele însuși
puțina liniște dintre respirații
timpul tău expirat. singurul care mi-a mai rămas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu