la
început am plâns. nu știam cum se numea această singurătate nouă pe
care mi-ai dat-o s-o duc undeva oriunde acasă. dar eu nu am casă nu am
nimic.
sunt la limită sunt la orizont ca o linie moartă între ceruri și între pământuri.
nu știu ce să fac cu ochiul tău verde
am început să compun un aer cât de cât respirabil din toate aceste ierboase tăceri
mulți oameni singuri m-au rugat să adorm lângă ei. le-am visat dealuri
și ploi. le-am visat câinele galben. le-am visat orice au vrut ei.
pe tine te-am visat stejar. am încremenit apoi în orbirea ta definitivă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu