nu am pierdut nimic. tu te-ai transformat într-o tăcere oarecare
în curte au plantat panseluţe. nu are niciun rost să-ţi mai spun că nu mă pot bucura. ele îmi amintesc de moarte. o moarte mică şi catifelată.
pereţii sunt verzi viguroşi ca nişte tulpini. îi ating în treacăt. femeia care tace seamănă cu o lebădă albastră în capotul ei imens.
aici oamenii nu mai au trup. suntem ascunşi cu totul în pereţi
în rutina îngrijitoarelor. ne e bine
aşa cum îţi este şi ţie acum
când nu mai ai nimic
de pierdut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu