stol

în schimb eu am murit într-un stol. eram unul dintre pescăruşii pierduţi în largul unei mări imaginate de tine. mă izbeam de pereţii verzui. noi toţi ne izbeam de iluzie ca de un zid.

dimineaţa m-au găsit înecată. s-au mirat puţin. zâmbeam. eram fără seamăn. era înfricoşător de multă fericire pe chipul meu de pasăre. s-a zvonit că ar fi prea mult zbor în toată această tragică poveste. unii îşi făceau cruci cu limba în cerul gurii. alţii se temeau să nu le cadă părul. scuipau în sân.

cred că am ştiut întotdeauna că nu voi muri singură. de când ai plecat cu întreaga lume. ştiam că se vor aduna zilele şi că voi muri într-un stol.

lumea va fi un miel

pe când voi ieşi de aici nimic nu va mai fi la fel. toţi ceilalţi
vor suferi de secetă efectul de seră încălzirea globală
nu va mai creşte iarba nu vor mai exista poeme


pe când voi ieşi lumea va fi un miel în faţa unui lup fierbinte.


acum scriu repede toate cuvintele care-mi trec prin cap. nimic nu mă poate opri să alunec în voie prin mintea mea argintie.


scriu numai noaptea când ştiu că orice spun sclipeşte în întuneric.

cântec pe șosea

încercarea mea de a salva tot ce se mai putea salva
a eșuat
șosele umede sunt peste tot
alunecând printre noi
ca niște șerpi uriași

acum sunt aproape de tine
îți iau pulsul
și dansez în secret
pe ritmul arterei tale radiale.
unele cântece se compun din întâmplare
în momente ca astea
când doi oameni
unul muribund adică eu și celălalt salvator adică tu
ajung să se cunoască pe șoseaua neagră lucioasă
învinețită de neoane.

împreunări defensive

printre noi mişună un timp care nu e al nostru. nu o clipă sau două, ci o entitate gregară şi târâtoare ne învăluie cu forfota ei pânditoare.

ne priveam printre gene de teamă să nu ne observe lighioana de clipe, şarpele de zale şi scrum să nu ne muşte de inimă, să nu ne blesteme cumva cu riduri şi boli lungi şi grele.

adormim nemişcaţi înlănţuiţi în statuare şi atemporale duminici ale trupurilor ce ni se recunosc în taină, învățând vibraţiile interioare ale celuilalt în împreunări subtile ale citoplasmelor. încet, încet ne recompunem într-un singur zigot fericit, care dansează pe ritmul încă păgân al facerii lumii.

eu, bine

eu, bine. ca în fiecare dimineaţă deschid întunericul cu deschizătorul de tablă 

îmi vărs amarul din cafea pe marginea ultimului vis 

fac câteva exerciţii de dicţie 

spun "„da"” cât mai clar cu putinţă 

apoi pornesc scara rulantă care-mi macină carnea cu eficienţă şi tact 

înălţându-mă pe noi culmi. pe noi culmi.
rămân o clipă singură
în rest mă întind cu toţi indicii de elasticitate la maxim peste ziua în curs 

şi extrag din ceilalţi cu cleştele fiecare moment care mai de care mai cariat.
în pauza de masă îmi ţes pânza. aştept. unul pe faţă unul pe dos. 

sau toate pe dos. aştept.
după amiaza fac roata ţiganului ca să râdă copiii din bloc. roata mă înghite cu totul. cu mare greutate mai ies. 

mi-e frică să mai vină ora patru. în fiecare după amiază mi-e greu să ies, dar mă scot .
apoi rămân o clipă singură
noaptea o iau de la început. 

întotdeauna mă trezesc noaptea să încremenesc lumea cu ochiul meu orb rămas deschis. 

pot să-ţi spun că în general e o pace şi-o linişte de necrezut.…
apoi rămân o clipă singură
doar o singură clipă e de nedescris.

bine

mi-am imaginat prea multe lucruri. unele erau de piatră.

merg. şi asta mi se pare suficient.

un om şi un cal alb. copitele sună ciudat pe şosea. paşii omului nu se aud deloc. deloc. nimeni nu pare să-i mai vadă în afară de mine şi de un câine care îi latră puţin.

un prieten grec foloseşte cuvântul suficient în loc de bine. până la urmă cred că e destul de corect.

azi, miercuri. e.n.

eşti încă aici în burta mea cu fluturi. te simt tresărind te visez violet. infirmiera m-a legat de pat. ca să nu zbor. crede aş lua-o cu mine şi pe femeia care tace.

mi-au vopsit fereastra cu verdele crud. acolo trebuia să văd o câmpie. acum văd doar o pată care mă soarbe înşelându-mi retina.

e mult de când te-ai închis cu tot cerul în somnul meu. încă mai țin minte visul în care muşcam din umărul tău şi te revărsai cu totul în mine. dar să ştii că doctorii scot cu forţa infinitul din oameni.