nu iese

nu iese

am încercat cu dero cu săpun cu toţi duşmanii durerii
am încercat cu xanax cu ţuică de prune veche de acum zeci de ani
am încercat de la etajul unu de la etajul zgârâie nori
din vârful limbii din vârful ploii de la capătul lumii
din timişoara din oradea din bucuresti din paris
am încercat cu un pian cu o scară cu o chitară
cu o casă de piatră cu o casă din lemn masiv
am dat cu piatra am dat cu gura am dat cu dragostea am dat cu ura
am spart am distrus am încercat cu noaptea cu ziua
am frecat cu gheara cu ochiul tău cu "gura infantei”
cu orice e provizoriu cu orice e definitiv
mi-am amintit am uitat am plâns am râs am născut am strigat

am încercat.

....

poem de bătut câmpii

sunt la limită. sub mine e o câmpie.
câinele rex muşcă din păpuşa barbie cea veche şi blondă.

sun la salvare şi-mi răspunde o voce. îi spun vocii că mor
dar ea nu mă crede. îi spun vocii că şi Dumnezeu are sub el o câmpie.

vocea latră puţin apoi închide şi pleacă.



te-am visat alergând
eu împătuream la dungă vieţile noastre.
nu ştiu de unde a venit un bărbat
şi mi-a smuls un oftat cu himen cu tot
apoi am născut
sub noi limita s-a aprins
din văpaie tot venea ambulanţa portocalie
dar nu ajungea niciodată




când m-am trezit cu semnul în palmă
l-am citit atentă.
era un poem de dragoste nesfârşit

abia acum înţeleg că
sunt la limită. sub mine
e Dumnezeu
și o câmpie.

azi am ucis un cireș

străinii s-au adunat în mine ca într-o gară. toţi călătorii au buze cireşe. îmi vine să-i muşc. 
toţi se îmbracă în primăvară apoi în vară în toamnă în iarnă
îmi fură anotimpurile
eu rămân goală.

azi
mi-am sărbătorit goliciunea. am sărbătorit coacerea.

am inventat un înger şi l-am aşezat cu spatele la perete. apoi am scris despre asta şi îngerul a încetat. 
peretele a rămas tot acolo în mine strălucind.

azi
am ucis un cireş.

nu pot să trăiesc știind toate acestea

nu pot să trăiesc cu tot ce ştiu acum.

de exemplu nu pot să trăiesc cu aceste litere care încep să latre să urle să muște
nu pot să trăiesc cu aceste cuvinte. cu verdele lor cu albastrul lor cu violetul lor.

nu pot să merg pe stradă şi să zâmbesc în timp ce ştiu toate acestea.

la prima vedere lucrurile par normale. un poet scrie despre câini. altu se întrece cu vorba. dar eu

eu nu pot să trăiesc în mine cu acest lup care mă muşcă de inimă.

tot ce ştiu acum mă ucide. adevărul e o sabie.

ard

nu te întreb nimic. ard.

îmi amintesc lucruri pe care aș fi vrut să le uit. 

lumea asta e făcută din cicatrici. suntem oile însemnate cu sânge

suntem o turmă tristă care paște iarba amară
am ajuns să nu te mai întreb nimic. am ajuns să-mi amintesc totul.
duminicile nu ne mai ajung pentru pace

liniștea sfâșie carnea lumii

pe când eu ard în toate febrele. așa cum mi-ai spus 

am focul în sânge

nu pot să domolesc nimic. 

 

în unele nopți trupul meu fuge în al tău
ca să plouă.

pe tine te-am visat stejar

la început am plâns. nu știam cum se numește această singurătate nouă pe care mi-ai dat-o s-o duc undeva oriunde acasă. dar eu nu am casă nu am nimic.

sunt la limită sunt la orizont ca o linie moartă între ceruri și între pământuri.

nu știu ce să fac cu ochiul tău verde

am început să compun un aer cât de cât respirabil din toate aceste ierboase tăceri

mulți oameni singuri m-au rugat să adorm lângă ei. le-am visat dealuri și ploi. le-am visat câinele galben. le-am visat orice au vrut ei.

pe tine te-am visat stejar. am încremenit apoi în orbirea ta definitivă.