ard

nu te întreb nimic. ard.

îmi amintesc lucruri pe care aș fi vrut să le uit. 

lumea asta e făcută din cicatrici. suntem oile însemnate cu sânge

suntem o turmă tristă care paște iarba amară
am ajuns să nu te mai întreb nimic. am ajuns să-mi amintesc totul.
duminicile nu ne mai ajung pentru pace

liniștea sfâșie carnea lumii

pe când eu ard în toate febrele. așa cum mi-ai spus 

am focul în sânge

nu pot să domolesc nimic. 

 

în unele nopți trupul meu fuge în al tău
ca să plouă.

pe tine te-am visat stejar

la început am plâns. nu știam cum se numește această singurătate nouă pe care mi-ai dat-o s-o duc undeva oriunde acasă. dar eu nu am casă nu am nimic.

sunt la limită sunt la orizont ca o linie moartă între ceruri și între pământuri.

nu știu ce să fac cu ochiul tău verde

am început să compun un aer cât de cât respirabil din toate aceste ierboase tăceri

mulți oameni singuri m-au rugat să adorm lângă ei. le-am visat dealuri și ploi. le-am visat câinele galben. le-am visat orice au vrut ei.

pe tine te-am visat stejar. am încremenit apoi în orbirea ta definitivă.

am un curaj nebun

aș îndrăzni să fiu fericită. am un curaj nebun. 

ca și când te-ai arunca din nori într-o găleată.
lumea s-ar da la o parte. instinctiv. 

nimeni nu vrea să fie stropit.
aș avea chef să fluier să ademenesc câinii cu bucăți mari de petale.
aș îndrăzni să spun fluturi la orice oră din zi sau din noapte.
nimic nu m-ar împiedica să arunc cu zaruri în fântână. 

aș da mereu șase șase. aș câștiga necontenit.
nimeni nici măcar fântâna aia nu ar mai sta în cumpănă

lucrurile ar fi hotărâte din primul moment.
aș avea timp să-mi potrivesc pasul cu pasul furtunii
aș face copii din flori
aș face coroane din umbre

aș scrie pe asfalt puncte linii puncte
doar ca să nu uit.

  |

pace

pacea se lasă toată în mine. mă înlocuiește.
eu nu exist
decât într-un semn mic
aproape invizibil
pe care tu-l vei scrijeli cu unghia
undeva
în univers

lumea e o dioramă într-un muzeu. oriunde

ai avut dreptate. este exact cum ai spus
lumea e o dioramă
o mare dioramă undeva într-un muzeu. oriunde.
și diorama e foarte mare. are de toate, câmpii, munți și un fel de bol cu apă acolo, care e pe post de ocean,
mașinuțe, trenulețe
și tu
da, tu cobori acolo în dioramă pe o stradă
într-o mașinuță gălbuie sau oricum de o culoare incertă, ceva neostentativ,
și circuli prin tot orașul acela cu de toate, mai ales prin tuneluri.
uneori rămâi în diorama aceea mai mult
poate prea mult, până te obișnuiești și ți se pare cald.
rămâi într-o căsuță din lemn pe malul apei
sau poate într-o bucătărie mică, mică,
în care dacă fumezi, nici nu se mai vede nimic
și tu fumezi, dar nu-ți pasă că nu se mai vede.

jump!

nu spun să ai grijă. lucrurile se întâmplă oricum.
eu sunt gata să sar. nu mă gândesc la o plasă de siguranță. nu mă gândesc la nimic.
din călătoria noastră a lipsit mereu ceva. cred că au lipsit înălțimile. a lipsit piscul dar și prăpastia
erau mereu locuri de o netezime alunecoasă. tu cu râsul tău porneai morile alea de vânt
și nimic nu mai era stabil. alunecam prin tine ca printr-o spirală. imposibil să mă opresc
să-ți culeg o floare
să dau bună-ziua trecătorilor.
alunecam și tu nu mai spuneai deloc ce e de făcut
tăiaseși frânele cuvintele carotidele
nimic nu mai funcționa la cotele stabilite
sânge peste tot
alunecam ca nebuna și tu
tu nimic.
mai bine aici sus. mai bine aici pregătită să sar
păsările astea
care par a fi niște ulii
sunt ok.
agresivitatea lor mi se pare provocatoare.
sub mine o prăpastie ca o gură de lume
complet edentată
nu spun să ai grijă. alunecările alea au rostul lor
doar că eu sunt gata să sar din mers
din tot mersul lumii acesteia.

W.C.

iubitului meu i s-a terminat dragostea. ca apa la robinet. eu stau în faţa lui cu sufletul meu săpunit şi aştept. nimic. el zâmbeşte oarecum jenat şi-mi spune că nu mai e. parcă ar fi una din vânzătoarele alea de la alimentara. nu mai avem. şi eu nu am ce să fac. nu mai este.


eu sunt aici
eu sunt aici
eu sunt
eu


dragostea iubitului meu s-a terminat. ca hârtia igienică la weceu.