aici iarba e verde verde

m-am gândit să-ţi scriu o scrisoare. dar nu ştiu cum să încep.

ţi-aş scrie despre cum am încă în mine o parte care se bucură. nu ştiu cum. asta e o surpriză pentru toată lumea care mă cunoaşte. şi mai ales pentru mine. partea aceea opreşte clipa cu buzele. îi simte vibraţia. o sărută ca pe-un fluture. aşa cum făceam noi la început de tot pe când ştiam totul unul despre celălalt.

acum ascult muzica altfel. parcă nu mai trece prin tine. ajung într-un oraş nou dintr-o altă ţară vorbesc limba altora şi mă simt bine. oamenii mă salută pe stradă. nu sunt atât de străină cum credeam.

aici iarba e verde verde.

sunt multe lucruri la care nu mă gândesc. nu-mi fac griji. nu-mi mai trebuie o casă. nu-mi mai trebuie nimic. am totul. toată această frumuseţe despre care ştiu.

aici timpul creşte direct din mine. ca iarba.

17. gate 2

eu nu prea cred în plecări. cred în diverse alte chestii
cum ar fi aceste mici explozii tactile
atingerile întâmplătoare când așteptăm resemnați la gate 2.
când lumea încetinește puțin chiar acolo unde noi așteptăm
împingând timpul ușor spre nord
citind tabele complicate pe monitoarele imense ale aeroportului
eu neînțelegând niciodată prea clar ce e de făcut
în timp ce tu ești mereu bine informat. nici nu-mi mai bat capul să aflu ceea ce tu știi deja
ne completăm de minune
eu nu mai plec
am ajuns aici în orașul ăsta cu nume prea complicat
în care tu locuiești doar cu mine
mai mult noaptea când ascensoarele urcă în cer
și când noi nu alegem niciun nivel din toată infinitatea
lăsăm să vedem ce se întâmplă dacă nu apăsăm niciun buton
tu cred că știi deja. dar eu nu te întreb nimic. tu știi.

16. i.

numele noastre sunt înșelătoare.
le primim ca pe niște etichete unele foarte scurte altele mult prea lungi.
ele încep să însemne ceva destul de curând
poate prea curând
când încă nu știm cât de înalți vom crește
cât vom iubi cum ne vom întoarce seara acasă
cum vom trăi pe malul mării nordului cu vântul mereu în față

primim numele noastre când încă ne sunt străine
când încă nu știm cine va fi cine
eu de exemplu dacă știam că exiști
îmi luam un nume ciudat pe care tu l-ai fi observat imediat
și l-ai fi pronunțat ușor din prima clipă
ceva simplu ca un oftat

vizitatori.vaze

vizitatorii sunt aduşi aici de narcise. oglinzile sunt pline de oameni
şi de vaze simple din sticlă pline cu flori.

respir greu. florile proaspete îmi dau senzaţia asta
de sufocare. poate că e o frumuseţe prea directă pentru mine

nu pot să înţeleg această frumuseţe care-mi taie respiraţia

nu înţeleg petala pistilul stamina
nu înţeleg albul nu înţeleg galbenul.
mă refugiez în tulpinile verzi fragile. nu înţeleg decât tulpinile.
vizitatorii toarnă apă în vaze. în curând vor pleca împăcaţi cu ideea că am rămas în viaţă

că narcisele au rămas în viaţă. doar noi am rămas aici să privim ofilirea 

şi moartea.
noi vom adormi cu narcisele moarte la căpătâi
peste două trei zile noi vom dormi
şi în visele noastre vizitatorii se vor ofili în vaze simple. din sticlă.

habar nu aveam

sunt ok. doar că nimeni nu mi-a spus cum va fi de fapt
de unde era să știu
că voi avea de-a face cu umbre de oameni cu umbre de căini
că voi aștepta în continuare să vii
nisipuri mișcătoare vor doborî toate ceasurile
și eu
în necunoștință de cauză
mă voi îndrăgosti de sute de ori pe secundă
de tine
mereu de tine
invetăndu-te neîncetat în ipostaze ciudate și călătoare.

habar nu aveam. nu eram pregătită să mor
nu eram pregătită să trăiesc
singura posibilitate mi se părea așteptarea. și dragostea.

da. într-o zi te-ai urcat în tren. credeam că vii
mă gândisem de mii de ori la tine ca întregindu-mă
alteori deveneai doar o imagine
un fel de tablou cu flori nebune de van gogh.
eu așteptam cu toți receptorii expuși
adulmecam substanța lumii seva ei
înghițeam tăcerea întunericul
orice ar fi trecut prima dată prin tine.

apoi pe neașteptate ai cântat
și mi s-a părut că numai așa am putea să ne înțelegem.
încercasem deja toate limbajele toate semnele.
nimic nu era cu adevărat relevant. deodată ne-am trezit încleștați așa cum eram
fără trupuri
într-un dans pe viață și pe moarte
un tango imposibil
dar esențial pentru supraviețuire.

de unde era să știu. deocamdată e bine
nimeni nu poate să oprească muzica. trenurile vin mereu de oriunde ai fi.

de ce

au sosit în zori. nu ne-au spus nimic. ne-au pus doar să răspundem la două întrebări. amândouă începeau cu de ce. am ştiut din primul moment că la asta nu puteam să răspund.

de-aia

au notat ceva în dosar. ne-au privit şi din spate cum târam pijamalele lungi. halatele albastre ni se lipiseră de trupuri. păream nişte porumbei foarte bătrâni care înghiţiseră cerul.

apoi au tras o concluzie. eu nu am înţeles mai nimic. cred că nu mă interesa prea mult. afară ploua şi porumbeii ciuguleau în lehamite din norii grei prăbușiți pe  acoperiş.

azi l-am așteptat pe M

azi l-am așteptat pe M într-o gară
trenurile întârziau cumplit
se anulaseră încercările noastre de a ne găsi
toate nopțile se topeau în lumina unui neon
ce bâzâia necontenit în sala de așteptare
nu mai puteam să rămân. peronul se umpluse de lacrimi
cineva îmi dăduse un măr
și mușcam din el până la sânge


M are acum timpul lui are mersul lui
are sângele meu.