ard

nu te întreb nimic. ard.

îmi amintesc lucruri pe care aș fi vrut să le uit. 

lumea asta e făcută din cicatrici. suntem oile însemnate cu sânge

suntem o turmă tristă care paște iarba amară
am ajuns să nu te mai întreb nimic. am ajuns să-mi amintesc totul.
duminicile nu ne mai ajung pentru pace

liniștea sfâșie carnea lumii

pe când eu ard în toate febrele. așa cum mi-ai spus 

am focul în sânge

nu pot să domolesc nimic. 

 

în unele nopți trupul meu fuge în al tău
ca să plouă.

pe tine te-am visat stejar

la început am plâns. nu știam cum se numește această singurătate nouă pe care mi-ai dat-o s-o duc undeva oriunde acasă. dar eu nu am casă nu am nimic.

sunt la limită sunt la orizont ca o linie moartă între ceruri și între pământuri.

nu știu ce să fac cu ochiul tău verde

am început să compun un aer cât de cât respirabil din toate aceste ierboase tăceri

mulți oameni singuri m-au rugat să adorm lângă ei. le-am visat dealuri și ploi. le-am visat câinele galben. le-am visat orice au vrut ei.

pe tine te-am visat stejar. am încremenit apoi în orbirea ta definitivă.