azi am fost ucisă de 3 ori. nu eram pregătită pentru asta

bărbat şi femeie pe linia albă continuă

în mijlocul drumului pe linia albă continuă bărbatul îmi promite orice. eu aud. nu-mi simt picioarele. nu-mi simt mâinile. cineva îmi adună creierul din şosea. tanti veta plânge. are o lumânare în mână. habar n-am de unde. bărbatul îmi poartă tristeţea pe umăr. sfâşie cerul cu ea. bărbatul se încumetă să plângă. nu-i este frică de nimic. doar mie mi-e frică.



sângerare portocalie

sângerez. evident nu voi şti niciodată de unde. doctorii caută la suprafaţă. pielea nu mai există. cândva existam și ne era teamă. buzele ne erau portocalii. sângerez. nu ştiu de unde. ar trebui să ne îmbrăţişăm repede repede cât mai avem trupuri.




pompe funebre

miroase a lemn de brad a lumânări şi a uleiuri pentru îmbălsămare. oamenii socotesc ceva. eu caut cel mai frumos sicriu. eu caut un loc în care să putrezească o carne. costă prea mult nu are rost. mă gândesc că ţine prea puţin moartea. în comparaţie cu durerea moartea ţine foarte puţin.

1,78 m

habar n-ai cât de aiurită sunt. când sunt fericită sunt de-a dreptul tâmpită.
nu-mi mai pasă de nimic. timpul se decalează spre tine
și în fiecare secundă devii mai înalt.
deja ai cerul pe umeri
ești un fel de general al iubirii
un fel de instanță a atingerii.
tu-mi dai voie sau nu să respir
și eu mă amuz când tu uiți să-mi permiți
mă sufoc dar râd în sinea mea
văd curcubeie aud oda bucuriei
sângele meu nu mai curge normal
ci mărșăluiește în mine
cadența ta pare vibrația firească a lumii
totul pare atât de mic
doar tu ești  înalt
extrem de înalt.

drumul ia tot

citești un poem și știi că ai mai fost acolo. trece un om prin fața ta. din oboseala lui faci o un cerc și te joci.

au dispărut toate bicicletele din lume. au dispărut toate umbrelele. 

acum stai în picioare și din tine crește un zid. ai auzit când te-a clădit. erai acolo și încercai să nu mai plângi să nu-l mai superi cu atâtea incertitudini și cu atâtea cuvinte.

omul tău rămâne în tine și tu nu te întrebi până când. pentru că ești muiere și nu știi că timpul contează. dar viața nu e decât o înșiruire de clipe. tu ca o idioată crezi că e o înșiruire de lacrimi. mereu scotocești prin durere ca printr-un cufăr vechi. scoți rochia de mireasă. o porți zi și noapte până orbești. te joci de-a mama și de-a tata.

drumul e lung. drumul ia tot.

tăcerea nu-i pentru oamenii singuri. ei au cântece neasemuit de frumoase care le redau permanent libertatea. ei nu adorm de teamă să nu se sfârșească muzica. ei păzesc armoniile lumii.

foarte rău

mi-e rău

aşa trebuie să-mi fie acum


rău

foarte rău

acum e bine

să-mi fie

rău

cu voce tare, cu cântec

sunt aici ca să-mi spun numele.
cu voce tare cu cântec
clar și răspicat.
sunt aici să urlu
să plâng
să car în brațe cadavrele dimineții
să visez ca un câine
să respir doar din când în când
să dau din mâini din picioare
din tot ce pot.
sunt aici ca să spun adevărul
deși habar nu am cum aș putea să-l spun în cuvinte
oricum e cam târziu
cam devreme
cam frig
cam întuneric.
sunt aici să lovesc cerul în burtă ca să mă nasc.
sunt aici să înghit sămânța și să devin stejar.
sunt aici ca să iubesc până crăp.
să iubesc pur și simplu
ca și cum n-aș avea nimic altceva de făcut

muzica mai tare

am încercat să dau puţin
mai tare. potenţiometrul s-a stricat
de mult
vocea ta e doar o şoaptă.
mult timp am ascultat-o
aşa. eram foarte atentă. nu pierdeam
decât vreun suspin un oftat ceva
ce oricum ne-ar fi complicat prea mult
comunicarea.

  
mai tare mai tare muzica ta

uite

lumea s-a dat deja foarte încet
nu pricep mare lucru
lumea e parazitată de gânduri
lumea este ecranată de lucruri şi nimeni
absolut nimeni
în afară de tine
nu ar putea
să mai cânte între aceste ziduri.